crisispedia

Av. Dr. Remus Borza a confirmat participarea în calitate de vorbitor la CRISISPEDIA – Forumul experților în comunicarea de criză, eveniment ce va avea loc în Bucureşti pe 29 şi 30 septembrie, la World Trade Center.
În cadrul conferinței vor fi prezenți pentru prima data în România doi experți de talie internațională în comunicarea de criză – Neil Chapman (UK) şi Dimitri Schildmeijer (Belgia).

crisispedia

Conferința CRISISPEDIA își propune să aducă împreună atât specialiști în relații publice, cât și manageri implicați în gestionarea eventualelor situații de criză din companiile pe care le reprezintă.
Evenimentul este o ocazie unică pentru participanți de a dezbate și de a analiza studii de caz foarte cunoscute, alături de experți, și de a identifica cele mai bune strategii de abordare a crizelor de imagine.

Remus Borza, invitatul român la CRISISPEDIA, este avocat, doctor în management, practician în insolvență, coordonator și unul dintre cei mai dinamici, experimentați și performanți manageri din România. Administrând active de peste 6 miliarde euro, firmele conduse de Remus Borza au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de peste 1,8 miliarde de euro. Conduce societatea de avocați Borza și Asociații și casa de insolvență Euro Insol, liderul pieței de insolvență din România.
Din portofoliul firmelor manageriate de Remus Borza amintim: Hidroelectrica, UCM Resita, Plafar, Uztel, Vulcan, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Polisano, Silver Mountain, Servtrans, Societatea Feroviara de Turism etc.
Având o experiență vastă în gestionarea unor afaceri mari aflate în pragul falimentului, Av. Dr. Remus Borza va aborda exemple concrete din mediul de afaceri românesc, povești de succes și va demonstra cum luarea de decizii în plină criză este cel mai important pas în salvarea unei companii.

Am acceptat invitaţia de a participa la „Forumul experților în comunicarea de criză” din septembrie și a vorbi celor prezenți despre experiența în managementul situaţiilor de criză din industria românească. Rămân fidel convingerii că România are nevoie de oameni capabili să îşi asume decizii cruciale atunci când situaţia o cere.
Parcursul Hidroelectrica este dovada vie a unui management curajos într-o perioadă critică pentru companie și pentru țară, management care a transformat-o într-una din cele mai puternice și profitabile entități ale industriei româneşti actuale – a declarat Remus Borza.

Cu peste 25 de ani dedicaţi gestionării situaţiilor de criză care au captat titlurile marilor cotidiane, Dimitri Schildmeijer și Neil Chapman au lucrat îndeaproape cu managementul de top al unora dintre cele mai mari companii internaționale. Cei doi au fost implicați, la cel mai înalt nivel, în gestionarea unor crize la nivel mondial – ameninţări teroriste, explozii la rafinării, deversări de petrol, accidente de elicopter, scandaluri din lumea tradingului, procese celebre sau pandemii severe.

Evenimentul este organizat de agenţia de relaţii publice Noizz Advisors.

Accesul la conferinţa CRISISPEDIA se va face în baza unei invitaţii care poate fi achiziţionată online de pe site-ul www.crisispedia.ro si din retelele Iabilet.ro si Eventim.ro.

Parteneri media: România TV, Magic FM, ziare.com, business24.ro, femei-în-afaceri.ro, cariereonline.ro, The Diplomat, IQads, Smark, Marketing20.ro
Bloguri oficiale: cristianchinabirta.ro, victorkapra.ro, andreeaburlacu.ro, elenaciric.ro. andreicismaru.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close