Regizorul și scriitorul Florin Șerban ne propune un nou film românesc, Box, care va rula în cinematografe începând de vineri.
Povestea realizării Box e interesantă: pentru rolul principal masculin, regizorul a căutat vreme de doi ani actorul (profesionist sau neprofesionist) potrivit, luând la pas sălile de sport. Într-un final, după ce i-a trecut prin mână 2000 de oameni, l-a găsit, în persoana tânărului Rafael Florea.
Box a obținut prestigiosul premiu al Federației Internaționale a Criticilor și Jurnaliștilor de Film (Fipresci) la Festivalul de la Karlovy Vary 2015 și urmează unui alt film de succes pe care regizorul român l-a semnat, Eu cînd vreau să fluier, fluier – recompensat cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Berlin.
Înainte de premiera oficială, am avut ocazia să discut cu Florin Șerban despre Box:
VK: Mi se pare interesantă povestea legată de răbdarea de a „scotoci” prin sălile de box în încercarea de a găsi potenţiale talente pentru Şcoala dvs. de Actorie. Dacă înţeleg bine, l-aţi „crescut”, cu răbdare, pe Rafael Florea ca actor înainte de a-i da rolul din Box.
Ce tipuri de actor aţi căutat în sălile de box? Cam câţi oameni v-au trecut prin mâna, înainte de a alege?
Florin Șerban: A fost un proces îndelungat.
Pe Rafael l-am găsit şi adus la Şcoala de Actorie în momentul în care în scenariu era vorba de un luptător de 30 de ani. Atunci am făcut o grupă la Şcoala de Actorie formată din bărbaţi care veneau din sălile de lupte de tot felul: kickbox, MMA, lupte libere, box, pe de-o parte.
De cealaltă parte, femei în jur de 30 de ani ce aveau meserii intelectuale.
Am lucrat cu această grupa aşa cum lucrez cu oricare altă grupă a Şcolii, dar în plus m-a interesat să văd interacţiunea dintre ei. Această observaţie m-a ajutat enorm în lucrul la scenariu.
Apoi, am început procesul de casting în paralel cu lucrul la scenariu.
Căutarea a durat doi ani şi nu am găsit ce căutam.
Am încercat între actori, studenţi la actorie, apoi neprofesionişti…
Iniţial am căutat un actor care să fie apropiat de ce era în scenariu la vremea aceea, adică un bărbat în jur de 30 de ani. Am coborât şi am urcat în vârstă.
Degeaba. Era imposibil de găsit un actor care să aibă prezenţa necesară şi rezistenţă la efort pe care o căutam sau un luptător care să poată juca la nivelul la care vreau eu.
În tot acest timp l-am avut în minte pe Rafael ca pe un „cui”, atât doar că el avea 17 ani… Era limpede că e foarte înzestrat, cu o intuiţie formidabilă, cu o energie specială, cu o prezenţa care trece dincolo de ecran.
În plus, avea constituţia necesară, tehnica necesară, rezistenţa pe care o căutam. L-am chemat din nou la încă un modul al Şcolii de Actorie. Apoi la un modul mai complex, modulul 2. În momentul acela, deja începusem să scriu pentru el. Când a terminat şi cel de-al doilea modul i-am propus rolul şi am început repetiţiile.
Una peste altă, peste 2000 de actori sau non-actori au fost intervievaţi.
VK: Când aţi scris scenariul pentru Box, aţi reuşit să descifraţi misterul prin care un bărbat abia ieşit din adolescenţă se poate îndrăgosti de o femeie matură?
Florin Șerban: Nu cred că e o singură cheie a „misterului”, cred că de la o relaţie la alta resorturile sunt diferite. Am găsit însă cheia dintre Rafael şi Cristina, protagoniştii din Box.
VK: Aveţi o diplomă în Regie la Columbia University New York.
Filmul american presupune – am impresia – reţete precise de succes la public, din ce în ce mai multă tehnologie (potrivită gusturilor young adults), e un business mult mai clar decât în orice parte a lumii.
V-aţi simţit vreodată contaminat de reţeta americană de film, în condiţiile în care dvs. faceţi film european?
Florin Șerban: Americanii ştiu să spună poveşti în filme, iar povestea vinde. Efectele şi tehnologia sunt secundare. Eu am fost acolo să învăţ să spun poveşti sau să învăţ mai bine decât învăţasem aici. Nu cred că am fost acolo degeaba.
VK: O problema care poate nu interesează neapărat spectatorii, dar care e esenţială: cum poate un tânăr regizor român să adune suma necesară finalizării unui film? Aveţi o echipa de fundraising, vă întâlniţi dvs. şi negociaţi cu posibilii sponsori?
Florin Șerban: Nu există o echipa de fundraising căci filmele europene, în imensa majoritate, nu sunt finanţate printr-un sistem de private equity, de investiţie de pe urma căreia se aşteaptă profit financiar. Motivele supravieţuirii industriei de film europene nu sunt din zona comercială, ci din zona culturală.
Filmele europene sunt finanţate prin organisme de stat, regionale sau pan-europene. Adică fonduri culturale la care aplici cu un proiect (scenariu), cu un plan de producţie şi de finanţare şi, în funcţie de calitatea proiectului, diverse fonduri se hotărăsc să acorde finanţare (rambursabilă sau nu) proiectului sau nu. E o bătălie strânsă şi chiar dacă nu există presiune comercială, există alte presiuni de altă natură (subiectul filmului, gen, divizarea producţiei). E o formulă posibilă, care dă mai multe şanse unui tânăr regizor cu o poveste bună „în desagă” decât sistemul american. Mult mai multe!
VK: Ca şi în Eu când vreau să fluier, fluier, şi în Box coborâți povestea în zone sociale de care mulţi dintre noi nu prea vrem să auzim sau, în cel mai bun caz, pe care le privim cu o curiozitate pe care ne-o trezesc Ştirile de la ora cinci de la posturile tv comerciale.
Cum se împacă această pasiune pentru socialul uneori sordid cu masteratul în Filosofia Culturii şi Hermeneutică, pe care îl aveţi în afară de studiile de film/teatru.
Florin Șerban: Foarte bine se împacă! Filosofia e stearpă. Filmul, nu în totalitate. Filmul naşte uneori emoţii, trăiri. Câteodată, mai mult, naşte întrebări, omoară răspunsuri.
Apoi, filosofia ţine de o parte a vieţii mele pe care am încheiat-o şi mă bucur că e aşa. Atunci vroiam să arăt că „sunt deştept”.
Acum nu mai am nevoie de asta.
Acum vreau să sperii oameni, să îi fac să tresară, să plângă, să se întrebe, să se trezească… Poate o să treacă şi asta şi voi vrea să fac lucruri folositoare, lucruri pe care oamenii să se aşeze. Şi mă voi apucă de tâmplărie.
Nu „cobor” povestea. Nu caut sordidul. Caut poveşti puternice (Eu când vreau să fluier, fluier) sau poveşti pe care pot eu să le fac puternice (Box). Aşa s-a întâmplat în aceste două cazuri, dar în proiectele viitoare mă îndrept către alte subiecte.
VK: Filmul autohton este una dintre sursele de ştiri internaţionale „bune” (altele decât cele catastrofale) despre România.
Apar din când în când voci care spun că filmul românesc, cel care stârneşte aplauze la festivalurile de film, e pe cale să-şi piardă vigoarea creativă. Părerea dvs.?
Florin Șerban: Nu ştiu ce să spun. Asta e o întrebare pentru public. Dar ca să întreb şi eu… V-a plăcut Aferim!? Dar Poziţia copilului? Dacă ziceţi că „da”, atunci „nu”. Dacă ziceţi „nu”, atunci „da”.
VK: Există vreun roman românesc sau o proză românească pe care v-ar plăcea să-l/s-o ecranizaţi în viitor?
Florin Șerban: Da, dar nu o să spun, ca să nu mi-o ia altcineva înainte.
VK: Puteţi să ne dezvăluiţi câte ceva despre următorul dvs. film?
Florin Șerban: Se numeşte America. Îmi e foarte drag. E prima parte dintr-o trilogie a sufletului balcanic.
________________________________________________
Filmul Box, în regia lui Florin Șerban, va intra în cinematografe peste câteva zile, pe 30 octombrie.
Site-ul de prezentare, aici.
Trailer-ul:
