CEZ Energie

Zilele acestea se împlinesc șapte ani.
Țin minte și acum, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, seara aceea în care mi-am dat demisia de la compania la care lucrasem foarte mulți ani.
Mergeam singur pe stradă, cu capul băgat în gulerul gecii, ca-n filmele proaste. Era frig, o burniță de îți intra în oase, și mă gândeam că situația nu arăta tocmai roz: mai aveam să încasez un singur salariu, și gata!
Nu mai eram chiar foarte tânăr. Iar criza economică tocmai începuse.
Nici nu știam prea bine ce sunt: șomer sau freelancer?

CEZ Energie

Dar foarte curând m-am resetat: nu la asta visasem, să fac ce vreau?
E fascinant cum un simplu gând, optimist, poate să măture rapid toată depresia și să deschidă robinetele unei nebănuite energii interioare.
Peste o oră, îmi venea să cânt pe stradă!
Zburam.

Ceea ce începuse să mă pasioneze intens cu un an-doi în urmă, Social Media, le părea la vremea aceea celor mai mulți o frivolitate. Erau destui care spuneau „Prostia asta cu online-ul e un bubble. Se va sparge foarte, foarte curând, îți pierzi vremea”.
Țin minte chiar că un jurnalist foarte cunoscut m-a oprit într-o zi și mi-a zis cu indignare și reproș că „Facebook ar trebui interzis în România”.

Au trecut șapte ani. Nu m-am mai angajat nicăieri. Odată ce simți gustul independenței, e greu să o mai faci.
Nu sfătuiesc însă pe nimeni să aleagă calea mea. Sunt destule job-uri bine plătite și care chiar aduc satisfacție.
Și mai ales siguranța zilei de mâine.

Zic siguranță pentru că uneori, în acești șapte ani, mi-a fost frică.
Dacă în jurul meu nu ar fi fost destui oameni care să gândească asemănător cu mine, probabil că într-o zi aș fi cedat. Dar îi vedeam pe ei, plini de idei, vioi, conectați la tot ce însemna Digital pe piețele din afară, și căpătam încredere.
Energia lor parcă ajungea la mine prin niște receptori invizibili, pe care îi știam doar eu.

Evident că dacă mă întâlneam cu foști colegi, cu amici, spuneam că e nemaipomenit ca freelancer. Nu era chiar așa întotdeauna, deși l-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune că am dus-o vreo clipă cu adevărat rău.

M-au invitat companii și organizații să le vorbesc despre digital, Social Media, tendințe. Câteva chiar foarte mari.
În aceste ultime cazuri, fee-urile erau bune. Și tocmai asta era problema: mi se părea că pentru banii aceia nu sunt suficient de pregătit să spun lucruri relevante.
Cu timpul, am mai căpătat încredere în mine.
Țin minte că prin 2010 am ținut un workshop one to one cu un CEO de companie, expat.
A fost direct: mi-a spus că a primit o sugestie de la headquarters să rezerve o părticică din bugetul de promovare pentru Social Media și nu era sigur dacă departamentele de PR și marketing vor cheltui banii cu cap. Voia să priceapă ce-i cu Social Media.
Repetasem două zile „lecția” și învățasem pe dinafară, ca papagalul, prezentarea în engleză.
Omul nu era fitecine, știa perfect business.
Dar am avut o intuiție – mă scuzați – genială. L-am întrebat dacă are cont pe Facebook. Nu avea nici cont și nici vreo idee cum funcționează.
Am prins curaj. Se părea că e nevoie de mine.

Dar acesta a fost un caz izolat. De obicei mă duceam în fața unor oameni care cam știau cu ce se mănânca online-ul și asteptau să vin cu ceva nou, cu idei wow.
De pildă, odată, am avut o sală plina cu șefi de departamente IT din diverse companii.
Cu o zi inainte de seminar, m-a cuprins o spaimă teribilă, încât eram dispus chiar să susțin că m-am îmbolnăvit, numai să nu îmi țin prezentarea. Mi se părea că o să spun numai banalități și că lumea avea să caște plictisită, gândind „uite-l și pe tristul ăsta!”.
A ieșit perfect. Aplauze la final.

După cei șapte ani, mă încumet să dau două sfaturi: fie că ești angajat, fie că mergi pe drumul tău ca freelancer sau antreprenor, înarmează-te cu curaj!
Nici nu știi câte lucruri poți să faci, dacă ai curajul să te apuci să faci și să dai drumul resurselor proprii de energie, pe care uneori nici nu le bănuiești cât sunt de mari.
A doua sugestie: bazează-te pe echipa ta, pe cei din jurul tău. Viața nimănui nu este lină; apar mai des probleme de rezolvat decât momente calme, în care totul merge bine.
Desigur că te întrebi care a fost echipa mea în acești șapte ani, din moment ce sunt one man show?
A existat și există. Oameni din companii, din agenții de Comunicare, din breasla mea, prieteni. Oameni care m-au sprijinit și pe care i-am sprijinit când au avut nevoie. Care au pornit de la mai nimic și au acum realizări solide. Care au luat din energia mea și mi-au dat din energia lor.
Și cărora le mulțumesc și le zâmbesc în gând chiar acum.
Fără de care, probabil că nu aș fi reușit. Pentru că nimeni nu reușește dacă aleargă mai tot timpul singur.
Într-o echipă de oameni care se înțeleg de minune, nici nu e nevoie de prea multe vorbe. Adesea, a fost de ajuns să aud „ce-ar fi dacă am face următoarea chestie” și să văd că se și pornește la treabă.

Ești puțin obosit în clipa asta? Plictisit? Blazat?
Vezi că ai un robinet la îndemână!
E energia ta!
_______________________________________
Acest text este scris la invitația CEZ, grupul care asigură alimentarea cu energie electrică a şapte județe din sudul țării (Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman) și care a realizat în Dobrogea cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa.
În total, 1,5 milioane de români își iau energia de la CEZ.
Grupul aniversează 10 ani în România și cu această ocazie a pus în câteva clipuri povestea unor celebrități, în oglindă cu povestea propriilor angajați, care muncesc zi de zi, în majoritatea cazurilor neștiuți, pentru ca acest milion și jumătate de clienți să aibă în case civilizația curentului electric.
Mi-a plăcut în mod deosebit cel cu Ilie Balaci, pintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a dat România și unul care cunoaște, ca vechi antrenor, importanța echipei:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close