Ai aşteptat lângă tastatură, cu degetele încordate deasupra ei în aşteptare, aşa cum şi eu, şi cetăţenii de oriunde ai Internetului am aşteptat, ca în fiecare zi, semnalul care ne va arăta ce motiv de indignare trebuie să avem azi.
Şi gata, a venit!
A apărut un filmuleţ cu un poliţist de la o şcoală care îl bruschează pe un elev.
Da!
În trei secunde ai văzut filmuleţul, ai asimilat titlurile de presă, le-ai asociat cu subiectele la zi şi cu chestiunile sociale cele mai arzătoare (e despre rasă, e despre şansele inegale la educaţie, e despre poliţiştii răi), ţi-ai stârnit furia interioară şi ai formulat mesajul perfect de 140 de caractere pe care trebuie să-l distribui – dacă nu e deja prea târziu – în lumea social media.
Ce uşurare orgasmică, degetele tale lovesc tastele, iar poziţia ta prezumţioasă, sigură de sine despre incidentul respectiv a devenit, în sfârşit, cunoscută lumii întregi.
Ce vrem noi? Dreptate! Când vrem asta? Acum! (Sau, şi mai bine, cam în circa cinci minute, când deja ai avut timp de o ţigară de după şi ai terminat de finisat un GIF animat care are şanse să ajungă viral.)
Dar stai, dacă de fapt greşeşti? Ştiu că pare de neconceput, dar dacă acele trei secunde nu ţi-au permis să ai experienţa de imersiune culturală cu adevărat profundă pe care, să zicem, ţi-ar fi putut-o furniza patru sau cinci secunde? (…) Dar n-avem timp acum să ne îngrijorăm de aşa ceva.

mark z franta
Foarte vesel, dar solidar cu victimele de la Paris.

Textul îi aparține lui Dave Pell și îl găsești aici.

steagul frantei

1 Comment

  1. Indignarea supremă: să te indigneze indignarea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close