Bergenbier ALE

Se prea poate ca berea să fi salvat milioane de vieți în Evul Mediu, vom vedea imediat cum.

Dar să încep cu o altă poveste: acum mulți ani, am ajuns cu o bursă de vară la Maastricht. În prima seară, m-am așezat la o terasă în centrul istoric al orașului, m-am uitat pe meniu și am ales la întâmplare o bere, pentru că nu pricepeam nimic din ceea ce citeam.
Surpriza a fost să primesc, în loc de o sticlă sau o halbă de jumătate de litru – așa cum eram obișnuit acasă, un pahar destul de mic, ca pentru vin, umplut pe treisferturi cu bere.
„Beer!?”
„Beer!” – mi-a răspuns zâmbind încurajator chelnerița.
Aveam să mă conving, cât am mai stat în orășelul olandez, că în restaurante berea se vindea doar în pahare care mie mi se păreau minuscule. E drept, era bere după rețete mânăstirești, altfel.
(Obiceiurile de acasă mi-au fost totuși amintite de colegul rus de curs, Serioja din Sankt Petersburg, care cu o hotărâre tipic slavă mergea seară de seară la supermarket și venea cu un box de La mort subite. Îmi zicea leț drinc victăr și îmi povestea la nesfârșit cum că românii și rușii sunt frați.)
Se prea poate ca pe terasele din Maastricht să fi băut prima dată bere de tip Ale.

Probabil că ați văzut și voi la TV serialul englezesc de reconstituire istorică a vieții la o fermă din Evul Mediul. Una dintre multe ocupații ale țărăncilor medievale era fabricarea berii în casă. În timpurile acelea, berea era privită mai ales ca un aliment – nu prea lipsea de la masa oamenilor gospodari, fiind băută inclusiv de copii. Explicabil: mai ales iarna, hrana era destul de puțină și săracă, iar berea venea cu vitamine și alte substanțe nutritive.
(De altfel, și savuroasele beri mânăstirești au apărut cam din aceleași motive – să-i susțină fizic pe călugării catolici în perioadele de post și în lungile nopți de rugăciune.)

Așa s-a născut (sau redescoperit pentru că, să nu uităm miraculosul lichid cu care ne udăm întâlnirile cu prietenii se fabrică încă din antichitate) berea de tip Ale (se pronunță „eil”).

Cum spuneam, berea Ale a mai avut un rol esențial în civilizația europeană: pentru că procesul producție presupunea fierberea apei și fermentație la temperaturi ceva mai mari decât în cazul sortimentelor Lager (celălalt tip principal de bere, cu care suntem noi mai obișnuiți), oamenii din acele vremuri o alegeau instinctiv în locul apei din fântâni și râuri, încărcată de germeni patogeni, care declanșau destul de des epidemii. Astfel, de-a lungul secolelor, milioane de vieți se presupune că au fost salvate.
(Și tot de la istorici am aflat că în Evul Mediu, dacă angajai lucrători, nici nu se punea problema să nu le dai în afară de simbrie și o anumită cantitate de bere.)

La noi nu există o tradiție în consumul de bere Ale și aș zice că inițiativa Bergenbier de a scoate pe piață, de Sărbători, un astfel de sortiment în ediție limitată merită salutată, pentru că ne scoate dintr-un anumit pattern de consum.
Bergenbier ALE folosește în fermentație un tip de drojdie specială, de unde un gust aparte, aromat cât trebuie, cu nuanțe subtile. Bergenbier ALE are o culoare care amintește de chihlimbar, spumează generos, iar conținutul de alcool, ceva mai mare (5,5%), este potrivit pentru iarnă și zilele de sărbătoare.
Fiind o bere specială, și ambalajele arată altfel:

Bergenbier ALE

În afară de tipul special de fermentare, Bergenbier ALE are ingredientele obișnuite berilor: cereale, apă și hamei.

Bergenbier ALE Bergenbier ALE

Unde poți degusta Bergenbier ALE

În iarna aceasta, Bergenbier Ale este distribuită la nivel național dar producătorii săi te îndeamnă să ieși din rutina consumului obișnuit de bere și altfel: au creat spații deosebite de „educație” ALE la Carrefour Băneasa și Carrefour Berceni, unde oricine o poate savura așa cum trebuie:

Eu am gustat-o, pot să confirm că este într-adevăr deosebită.
Și încă ceva: fiind specială,  Bergenbier ALE este și primul sortiment de bere care are un blog cu povești interesante.

Sărbători tihnite și vesele vă doresc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close