Închide

Ce vrei să cauți?

De ce multe previziuni sunt false. Cazul iPhone

steve-jobs-iphone-launch
steve-jobs-iphone-launch

Nu există publicație care să nu facă previziuni economice. La conferințele publice, cele mai gustate și preluate în Social Media/presă momente sunt cele în care diverși vorbitori fac predicții.
Strategiile de dezvoltare ale companiilor se bazează întotdeauna pe „ce se va întâmpla în următorii 5-10 ani”.

Numai că majoritatea predicțiilor se dovedesc într-un final false.
De ce? Din ce puțin două motive, primul fiind întâlnit cel mai adesea:
1. Pentru că aceia care le fac pică adesea într-un păcat omenesc: generalizează pornind de la experiențele, gusturile și credințele proprii – după modelul „dacă mie nu-mi place untul și nu mănânc dimineața pâine cu unt, atunci în mod sigur producția mondială de unt va scădea, pentru că dacă eu nu-l suport, atunci nici majoritatea oamenilor nu-l suportă”.
2. Pentru că foarte adesea „prezicătorul” servește, discret, unul sau mai multe interese economice, iar prin predicții se străduiește să facă PR negativ concurenței.

Un foarte bun exemplu în această discuție este iPhone.
Acum nouă ani, pe 9 ianuarie 2007, Steve Jobs prezenta lumii primul iPhone.

steve-jobs-iphone-launch

Cum au comentat unele dintre principalele publicații internaționale și diverși guru tech revoluționarul smartphone? Să vedem:

Bloomberg, foarte seriosul serviciu de știri financiare și economice american, cu agenție, televiziune, radio, publicații și platforme online:

Impactul iPhone-ului va fi minim. Îi va atrage doar pe câțiva pasionați de gadgeturi. Nokia și Motorola nu au de ce să-și facă griji.

Știrea a fost ștearsă între timp.

Marketwatch – portal de informație și analiză economică american pentru investitori, de asemenea respectabil:

„Un telefon care se potrivește tuturor” este un concept ridicol. Apple trebuie să lanseze mai multe variante diferite ale acestui telefon, altfel iPhone va muri imediat.

Știrea a dispărut, de asemenea. De notat că în cei opt ani, Apple a lansat doar 12 modele, dintre care șase principale și șase derivate.

Businessweek – săptămânal economic care apare de 87 de ani

iPhone nu va fi niciodată o amenințare pentru Blackberry.

Redactorii Businessweek și-au asumat greșeala, astfel că articolul poate fi citit încă. Minunată piesă de arheologie jurnalistică!

Steve Ballmer, CEO Microsoft la vremea respectivă:

iPhone nu are nicio șansă să câștige cotă de piață. Nicio șansă.

Interviul poate fi citit aici.

Sunt doar câteva exemple de predicții care acum ni se par ridicole.

După opt ani, iPhone rămâne lider (locul 2 după Samsung) pe piața smartphone-urilor:

Smartphone-shipments-Q3-2015

În scădere din punct de vedere al cotei de piață, e adevărat, dar în creștere ca număr de unități vândute.
(Nu mă pot abține și fac și eu niște previziuni 🙂 – neimportante pentru că, spre deosebire de numele mari de mai sus, eu nu pot influența piața: mizez pe înviorarea Samsung și pe creșterea Huawei.)

Cazul Apple este o minimă demonstrație că trebuie să privim întotdeauna previziunile care ni se servesc fără entuziasm, cu oarece rezervă, și doar ca punct de plecare spre o interpretare proprie a viitorului.
În definitiv, dacă vreun analist ar fi sigur că predicțiile sale sunt 100% sigure, nu le-ar face publice, ci s-ar apuca să se îmbogățească pe seama lor, nu-i așa?

Articole populare Ultima luna

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Eu mizez atat pe cresterea Huawei, cat si altor producatori chinezi: Xiaomi, Chuwi, Teclast;

  2. #2 Comentariu nou

    Gresesti putin. Pe vremea cand au fost scrise articolele respective (2007), iphone-ul era o pocnitoare. Depasit tehnologic, fara app-uri, (App store si 3G au fost introduse in 2008 in iphone 3G) doar un accesoriu de moda dorit pentru etalarea statusului.

  3. In tabelele alea nu exista HTC? Deloc?

    Altfel, mie imi pare neasteptat locul Xiaomi. Ei sunt surpriza.

  4. #4 Comentariu nou

    Da, dar avea ceva ce nu le reușiseră altora: un touchscreen care funcționa cum trebuie 🙂

  5. #5 Comentariu nou

    HTC a trecut printr-o serie de probeleme.

  6. Observ ca Bloomberg a avut dreptate. Nokia și Motorola nu mai au de ce să-și facă griji.

Adaugă comentariu