car troopers

Platforma Car Troopers, la a cărei dezvoltare lucrează programatori clujeni de la compania Lola Tech, ar putea fi unul dintre cel mai interesante experimente socio-economice de tip sharing economy desfășurate online în România.

Antreprenorul care a avut ideea Car Troopers vrea să afle și care este părerea voastră: ați intra în acest sistem, credeți că astfel de aplicație ar avea potențial de dezvoltare în România?
Sunteți invitați să comentați la finalul acestei prezentări, dar până atunci să vedem despre ce e vorba.
__________________________________________________________

Acum doi ani constatam că tinerii din Berlin pe care i-am întâlnit în cursul unei documentări renunțau la a mai avea mașina personală.
Nu este vorba de o modă „hipsterească”, ci de spirit practic: banii economisiți astfel (cu parcarea, combustibilul și întreținerea mașinii) le permiteau închirierea unor apartamente mai bune sau plata unor programe de dezvoltare personală.
E drept că la Berlin transportul în comun, urban și interurban, funcționează precis și civilizat, iar capitala Germaniei este prietenoasă cu bicicliștii, astfel că renunțarea la mașina personală devine simplă.
___________________________________________________________

În România, la Cluj, antreprenorul Ciprian Costea (foto) pregătește lansarea Car Troopers, o platformă online de tip rent-a-car, dar pe un model total diferit față de serviciul clasic: mașinile de închiriat nu vor mai aparține unor companii specializate, ci sunt proprietatea unor oameni obișnuiți, care se vor înscrie voluntar în sistem.
Targetul Car Troopers: români care au nevoie de o mașină pe o perioadă determinată de timp și vor să aibă una rapid, fără mari bătăi de cap.

Ciprian Costea Car Troopers

Cum va funcționa Car Troopers
Pe platforma se vor întâlni două comunități: cei care oferă mașinile proprii spre închiriere și cei care au nevoie să închirieze mașini pe perioade scurte.

Vor exista versiuni ale serviciului Car Troopers atât pentru PC, cât și pentru dispozitive mobile.

Mașinile vor avea instalat GPS și sistem de blocare/deblocare uși prin aplicație mobilă.

Dacă vei dori să închiriezi, după ce vei fi validat, alegi pe site mașina, plătești cu cardul, primești un cod cu coordonatele geo și de deblocare a ușii mașinii. Cheile le vei găsi în interior.
La predare, lași cheile în mașină și blochezi ușa, tot din telefon.

Serviciul este plănuit să fie disponibil pe întreg teritoriul României.

Tarifele se vor autoregla în funcție de cerere și ofertă.

Avantajele pentru cei care închiriază, față de sistemul clasic rent-a-car – explicate de Ciprian Costea:

Fără birocrație. Cu un sistem online bine pus la punct, închirierea mașinilor se va face fără hârtii suplimentare de semnat și de organizat și devine posibilă oricând, 24/7.

Prețuri convenabile de închiriere. Fiecare proprietar decide prețul de închiriere în funcție de cerere, de tipul sau intervalul de disponibilitate al mașinii. Astfel, cei care caută mașini de închiriat vor găsi tarife potrivite cu bugetele proprii.

Mașini testate și sigure. Mașinile înscrise în platformă vor fi verificate dacă au actele și certificatele actualizate și vor fi testate într-un service autorizat.

Asigurare CASCO inclusă. Cei care închiriază beneficiază de asigurare full CASCO oricând călătoresc cu mașinile Car Troopers.

Servicii de curățare incluse. Mașina ajunge curată la cel care o închiriază și la fel de curată înapoi la proprietar sau la următorul chiriaș, datorită serviciilor profesionale de spălare și curățare partenere Car Troopers.

Avantaje pentru cei care vor să își înscrie mașina proprietate personală spre a fi închiriată prin Car Troopers:

Îți pot alege clienții. Dacă ți-ai înscris mașina în sistem, vei putea alege dintre cererile de închiriere, printr-o serie de filtre, în funcție de profilurile solicitanților, istoric, destinație etc
Accepți rezervarea numai dacă te simți 100% confortabil cu oferta primită.

Tu îți stabilești prețul de închiriere. Ești liber să îți configurezi prețul în funcție de solicitările pe care le ai.

Sistem de plată flexibil și rapid. Din momentul în care mașina a ajuns la beneficiar, banii vor fi virați în cont în maxim 48 de ore.

Servicii profesionale de curățenie. Car Troopers are grijă ca mașina ta pe care ai închiriat-o unor clienți să fie spălată și curățată profesional de fiecare dată, înainte și după folosire.

Propriul tău timp. Tu decizi când mașina ta este disponibilă pentru închiriere.

Asigurare CASCO inclusă. Mașina ta beneficiază de asigurare CASCO pe întreaga perioadă de închiriere.

Comisionul perceput de Car Troopers se va situa între 25-30% și corespunde cheltuielilor cu asigurarea, echipamentele instalate în mașină, serviciile de curățenie, administrarea platformei și a callcenter-ului.

Cam aceasta este, pe scurt, descrierea platformei Car Troopers.

Întrebări? Păreri?
Cum spuneam, dezvoltatorii Car Troopers  sunt foarte interesați să afle opiniile voastre. Orice comentariu este binevenit și veți primi răspuns cât se poate de repede.

Pentru a fi printre primii care află data lansării platformei Car Troopers, lasă-ți adresa de e-mail aici (click).

______________________________________________________________

Cine este Ciprian Costea
Și-a început activitatea de antreprenor încă din timpul facultății, ca voluntar în cadrul BEST Cluj-Napoca (asociația Universității Tehnice).
A continuat cu o companie care activează în domeniul situațiilor de urgență, activități de brokeraj în asigurări și credite, digitalizare de cărți pentru mai multe edituri din România în cadrul unei companii înființate de el.

Este managing director al Lola Tech, companie care a achiziționat recent Cloud Troopers, compania fondată de către Ciprian împreună cu doi parteneri din Marea Britanie.

Sub umbrela Lola Tech coordonează o echipă specializată în aplicații web pentru servicii de turism și a setat ca scop viitor plasarea ca referință la nivel mondial pe nișa de travel.

Foto Cover, sursa.

8 Comments

  1. Victor, Pony Car Sharing face … car sharing la Cluj din Noiembrie 2015 iar pana acum platforma are peste 2000 de membri
    Din Mai 2016 exista in testare si o platforma de peer-2-peer car sharing.

  2. Bună Iulian 🙂 Așa este, nu te putem contrazice. Însă în cazul de față este vorba despre car renting nu car sharing. Car Troopers nu are o flotă proprie ci se bazează pe comunitate.

  3. Bună idee!

  4. Nu mi-as oferi masina personala spre inchiriere sub nici o forma,de asemenea cunosc o multime de oameni care ar proceda ca mine!
    Pe langa faptul ca avem drumuri groaznice,pline de gropi,soferi slabi,neindemanatici si afoni,avem de a face cu o multime de chiriasi carora nu le-ar pãsa de masina altei persoane,in concluzie o idee deloc buna! Nu merita efortul,banii si nici deranjul ptr a inchiria masina ta personala!
    De asemenea,nu as inchiria masina personala a nimanui ci as alege o firma rent a car de prestigiu!

  5. @Alexandra, dacă ești parte din proiect, n-am decât să iți urez succes. 🙂
    Car sharing e despre sharing a car, right? Noi facem asta deja atât cu flota proprie cât și lăsăm posibilitatea altora să facă sharing la mașina proprie. Noi avem deja peste 2000 de membri înrolați doar în cluj.

  6. Adeseori avem tendinta sa fim reticienti la multe idei noi, iesite din tipar. Credem ca nu e bine, ca nu vor exista clienti, etc. Apoi, remarcam ca totusi ideea prinde contur. Probabil s-a facut un studiu de piata si s-a concluzionat ca exista un potential. Dezvoltarea afacerii tine de f multi factori. Ca in orice afacere pornita de la zero vor exista tranduri oscilante. Ii doresc succes.

  7. ZIPCAR si UBER, pentru originalitate …

  8. Buna seara. Sunt interesat sa-mi inchiriez masinile personale dar as dori mai multe informatii. Multumesc

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close