Estul Scoției, zona spre Marea Nordului.
Pășuni verzi, chiar dacă e sfârșit de octombrie, pe care pasc milioane de oi, din rasa cu picioare și cap negre – ca în desenele animate – nepăzite de ciobani sau de câini, ci doar de discrete garduri electrice.
Sate de ilustrată cu case vechi, minuscule, dichisite, vechi, din piatră.
Scoțianul e zdravăn la cap și chiar dacă a scăpat demult de sărăcie (mâncarea tradițională a rămas haggis, un gen de drob în care se îngrămădesc toate organele, inclusiv ochii, de la oaia tăiată), nu s-a apucat să-și construiască, când a scăpat de nevoi, vile de neam prost, cu care să se fălească.
Își duce traiul mai departe în casele strămoșești, unele de la 1700.
Nu vezi oameni în timpul zilei prin sate, par pustii – e un mister pe care nu l-am deslușit.
Între pășuni, câmpuri dese cu baloți rotunzi de după recoltarea orzului.
Ei bine, orzul (barley) este o cultură esențială pentru scoțieni; e materia primă pentru whisky, cu care au inundat și desfată lumea întreagă, din Australia până în India și din Africa de Sud până în Taiwan.
Ca să ne facem o idee de amploarea industriei: doar distileriile din Scoția aflate în proprietatea grupului Pernod Ricard produc 109 milioane de litri de whisky anual.
Acasă la Chivas Regal, adică la distileria Strathisla
Este considerată cea mai veche distilerie care funcționează încă în Scoția.
Înființată la 1786, a trecut prin două incendii, a fost reconstruită, și-a schimbat proprietarii și a fost cumpărată în 1950 de Chivas Brothers.
Produce 2,5 milioane de litri de alcool pur pe an.
Alcool pur, pentru că în prima fază, whisky-ul este doar un dublu distilat din cereale, asemănător cu ce fabrică și alte popoare.
Mai departe este artă de secole, alchimie, învechire cu răbdare de ani în lemn de stejar și amestec secret de diferite licori.
Orzul de cea mai bună calitate sosește la distilerie și este trezit la viață cu apă pentru a-și elibera zaharurile.
Zdrobit apoi, este pus la fermentat, în două etape, în tancuri uriașe din lemn, cu capacitate de zeci de mii de litri fiecare.
Fiertura fermentată este transportată în alambicuri din cupru. Uriașe și ele. De ce două? Pentru că alcoolul este distilat de două ori.
Alcoolul brut, la 60-70 de grade, trece prin „seif” (safe) – statul e sigur astfel că își încasează impozitele.
Distilarea este supravegheată de doar cinci oameni, pentru că totul este automatizat, în afară de reglajele fine – aici intervine maestrul Stillman, unul dintre puținii care au voie să umble la seif pentru a analiza alcoolul.
Distilarea explicată pentru vizitatori:
De aici, alcoolul merge la învechit în butoaie de stejar. Chiar și butoaiele au povestea lor; sunt deja folosite, vin din America (utilizate la grăbirea bourbon-ului) sau Franța (cu arome de vin).
Datorită International Chivas Ambassador, Mr. Ian Logan (foto), am pătruns în locurile secrete în care whisky-ul își trăiește alchimia. Prin lemnul butoiului se evaporă 2% din alcooluri pe an, „partea îngerilor”- cum spun scoțienii.
Dar despre asta, în episodul viitor.
(va urma)
Documentare, la invitația Pernod Ricard.
