Asemănarea dintre Facebook și LinkedIn: ambele companii tech livrează zilnic știri pentru milioane de oameni.
Dar în privința credibilității acestor știri, diferența dintre cele două rețele sociale este enormă.
Explicațiile:
Linked a păstrat editorii umani (jurnaliști în carne și oase) care supraveghează, atât cât se poate, conținutul și, mai ales, conversațiile din rețea și intervin dacă e cazul.
Acești editori, în număr de 25, sunt împrăștiați în toată lumea.
Spre deosebire de LinkedIn, Facebook a concediat editorii săi umani în august, cu consecința unei creșteri a cantității de știri false – susține editorul executiv LinkedIn, Daniel Roth.
„Nu vreau să cobesc, dar #pizzagate nu a apărut pe LinkedIn”, spune Roth, referindu-se la teoria conspirației răspândită online, cu punct de pornire pe Twitter, spre finalul recentei campanii pentru președinția SUA, teorie conform căreia unii politicieni democrați ar avea legături cu o rețea de pedofili.
A doua explicație constă în autocenzura, fericită, a utilizatorilor LinkedIn.
„Aici nu suntem pe Facebook, suntem pe LinkedIn. Vă rugăm, haideți să vorbim despre business” – sună comentariile în momentul în care unii utilizatori deraiaza în politică.
Utilizatorii înțeleg că ceea ce postează pe LinkedIn (share, comentarii) poate fi citit de către șefi, de către subalterni sau de către partenerii de afaceri. Deci, oamenii tind să fie mai atenți la ceea ce spun.
LinkedIn, cu peste 400 de milioane de utilizatori, dintre care aproximativ 100 de milioane sunt activi, este cea mai mare bază de date despre profesioniști din lume.
În iunie anul trecut, rețeaua a fost cumpărată de Microsoft pentru uriașa sumă de 26 miliarde de dolari.
Și interviul cu Daniel Roth, în caz că vreți să aflați mai multe:
1 comentariu Adaugă comentariu
„Utilizatorii înțeleg că ceea ce postează pe LinkedIn (share, comentarii) poate fi citit de către șefi, de către subalterni sau de către partenerii de afaceri”
Aici e și partea frumoasă. Oamenii sunt mai responsabili cu ce postează dar și engagementul e mult mai ridicat, cel puțin asta am observat eu. Pe facebook am impresia că postez unele chestii degeaba, în timp ce pe linkedin văd că reacționează o mare parte din lista mea.