angajatori de top hipo.ro

Rețeta pentru o carieră reușită acum vreo zece ani era să urci cu răbdare, pe baza vechimii, treptele ierarhice într-o companie și într-un târziu să ieși la pensie de pe o poziție de conducere.
În timp, economia s-a schimbat din temelii, datorită tehnologiilor noi – de pildă, în cazul industriei auto, partea de software a devenit la fel de importantă precum partea de mecanică.
Și odată cu economia s-a schimbat mult și piața muncii.
Companiile, multinaționale sau locale, își dispută acum cei mai buni specialiști, iar cei care se informează constant despre noile oferte pe piața muncii au șansa să obțină cele mai bune posturi, cu salarii corespunzătoare.

Știi câte companii caută specialiști cu experiență sau entry level în acest moment?

Lista de mai jos cuprinde doar o parte dintre acestea (multinaționale și locale din IT, Telecom, Inginerie, FMCG, BPO, Audit şi Consultanţă, Retail, Financiar – Bancar) cu poziții de angajare deschise:
ABS Software Development, Accenture, Adecco, Adient, Allianz Technology, AMAZON, AMOMA.com, Auchan Romania, BCR, BearingPoint România, Blue Projects, Bosch Service Solutions, British American Tobacco, Carrefour România, Coca-Cola HBC România, Computer Generated Solutions România, Continental, DB Global Technology, DB Schenker SSC, DEUTSCHE TELEKOM SERVICES EUROPE – ROMANIA, DXC Technology, Ericsson, Federal Mogul, FINASTRA, Flex, Genpact, Grup Renault România, Harman, HELLA, HP Inc, IKEA, JTI România, Kaufland România, Kellogg’s, Lidl România, McDonald’s in Romania, Michelin România, Microsoft, Nestle, Nokia, Oracle, PepsiCo, Philip Morris, Photo Hotel, Raiffeisen Bank, Rewe România – Penny Market, Societe Generale European Business Services, TBI Bank, TELUS International Europe, Valeo Lighting Injection, Veeam Software, VOXPRO, Wipro Automotive Excellence Center, Wipro LTD, Yazaki Component Technology.

Majoritatea companiilor din România au planuri de extindere a echipelor – reiese dintr-un studiu hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare.

Doar 3% dintre angajatorii intervievați estimează că numărul angajaților din cadrul companiei va scădea în 2018.  În ceea ce privește departamentele în care companiile au deschise poziții, în topul clasamentului se află: Vânzările, Customer service, IT, Inginerie, Contabilitate, Resurse Umane, Producție și Administrativ.
(Studiul hipo.ro Piața forței de muncă în 2018 a fost realizat în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, pe un eșantion de 330 de companii.)

Angajatori de TOP, o nouă ediție la Timișoara, București și online

În acest sens, Catalyst Solutions* anunță organizarea celui mai mare târg de carieră din România – Angajatori de TOP. Primăvara aceasta, târgul de joburi Angajatori de TOP revine cu trei ediții, în Timișoara, București și online, la nivel național:

  • Angajatori de TOP Timişoara: 16-17 martie, Centrul Regional de Afaceri Timișoara
  • Angajatori de TOP Bucureşti: 23-24 martie, Sala Palatului
  • Angajatori de TOP Virtual: 2-22 aprilie, pe www.hipo.ro

Ediția din această primavară înregistrează cele mai multe companii participante (o parte au fost menționate în lista de mai sus).
Peste 200 de angajatori vor fi prezenți în cadrul celor trei evenimente, fiind cea mai mare ediție din ultimii 11 ani, atât ca număr de angajatori cât și ca număr de joburi.
Pe lângă oportunitățile de carieră, în cadrul târgurilor de joburi Angajatori de TOP participanții au posibilitatea să participe la sesiuni de dezvoltare profesională și personală, conferințe și workshopuri, susținute de peste 100 de manageri de top, profesioniști din diverse arii de activitate, specialiști sau directori HR.

„Un specific al pieței de recrutare, observat în ultimele luni, este acela că angajatorii au planuri de dezvoltare și extindere a numărului de angajați.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, nevoia de recrutare a crescut, iar accentul este atât pe recrutarea de profesioniști, dar și de tineri absolvenți și persoane entry-level. Dacă nu vor interveni modificari economice negative, ne așteptăm ca trendul să fie, în continuare, unul de creștere” – explică Dragoș Gheban, Managing Partner Catalyst Solutions, companie care organizează Angajatori de TOP.

Dacă ești în căutarea unui job, înscrie-te online, pe www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/  și apoi poți participa la eveniment în baza CV-ului tip Barcode.

hipo.ro

*Catalyst Solutions, companie românească de consultanță în resurse umane cu 11 ani de experiență, este specializată în soluții de recrutare și employer branding.
Catalyst a dezvoltat unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente în domeniul HR: hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare; Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care are loc de două ori pe an, în București și Timișoara; DevTalks, eveniment cu 1.000 de profesioniști IT participanți, pasionați de web, online, Cloud computing și Big Data ; Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 300 de tineri români; Studiul Cei mai doriți angajatori, studiu privind gradul de atractivitate al brandurilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close