O româncă, Roxana Bitoleanu (foto), a ajuns în etapa internațională a competiției de antreprenoriat social Chivas Venture cu startup-ul ei, Taraba Virtuală.

Are nevoie de sprijinul nostru.

Ce este antreprenoriatul social: o mica afacere este considerată socială dacă respecte regulile economice ale profitabilității, darrezolvă și o problemă a comunității.

Ce face Taraba Virtuală: este o aplicație mobilă prin care poți comanda produse agricole (legume, fructe) direct de la micii fermieri, iar acestea ajung rapid și proaspete la adresa ta.
Clipul acesta explică cum funcționează aplicația:

Cum putem ajuta Taraba Virtuală. Durează mai puțin de un minut
În etapa aceasta a Chivas Venture, 27 de startup-uri din lumea întreagă concurează pentru 200.000 de dolari pe care îi pot primi ca investiții.

Banii se împart în funcție de numărul de voturi de la public (adică de la noi): cu cât obții, ca start-up, mai multe voturi, cu atât primești mai mulți bani din cei 200.000 de dolari.

Ar fi bine, zic, ca Taraba Virtuală să își taie o felie cât mai consistentă din această investiție: banii ajung în România și Taraba se poate extinde în țările din jur, după cum și-a propus.

chivas venture

Cum poți să votezi:
Intri aici (click) și îți dai votul. Poți vota o singură dată, dar nu te împiedică nimeni să trimiți link-ul către prieteni, să voteze și ei.
Îi ajutăm, da?

PS: Aplicația poate fi descărcată (AppStore și Google Play) de aici.
_____________________________________

Aflată la a treia ediție în România, competiția Chivas Venture este o oportunitate pentru business-urile cu impact social de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională. SOWAT, o stație transportabilă care transformă orice sursă de apă dulce în apă bună de băut, a câștigat a doua ediție locală și a reprezentat România în finala globală a competiției, în 2017. SOWAT a ajuns până în sferturile de finală Chivas Venture, alături de antreprenori sociali din toată lumea.

Chivas Regal este un brand global de whisky și principalul scotch whisky al producătorului Chivas Brothers, fiind prezent în peste 150 de țări din Europa, Asia și America. Gama Chivas se remarcă prin stil, consistență și exclusivitate și cuprinde băuturile Chivas Regal  12, 18 și 25 Year Old.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close