antivirus

Nou lansată, soluția de securitate Bitdefender Total Security 2020 vine cu câteva esențiale funcții noi sau îmbunătățite, valabile pentru Windows, Mac OSx, iOS și Android.
Eu o văd ca un produs IT pentru siguranța întregii familii, de la supravegherea discretă a copiilor la cumpărături online, mai ales că avem o promoție pentru cinci dispozitive – vezi la finalul articolului.

Știi cine te ascultă?
Bitdefender Total Security 2020 pune accentul pe confidențialitatea activității noastre online.
Una dintre cele mai eficiente metode de spionaj și monitorizare este activarea discretă a microfonului computerului.
Pe lângă deja existenta protecție a camerei video, Bitdefender Total Security 2020 are o nouă funcționalitate, cea de monitorizare a microfonului.
Odată activată, vei primi instantaneu alerte la orice încercare de acces neautorizat al unor aplicații sau programe la funcția de înregistrare audio.

Mai puține reclame
Noua extensie anti-tracking din Bitdefender 2020 pentru Windows și Mac OSx detectează instrumentele de monitorizare din spatele fiecărei pagini web vizitate și ne ajută să controlăm ce informații despre noi adună companiile de advertising.
Rezultatul: site-urile nu ne vor mai livra reclame personalizate pornind de la datele culese.
Pe Windows, modulul anti-tracker este compatibil cu Google Chrome, Mozilla Firefox și Internet Explorer.
Configurarea este flexibilă și intuitivă.

antivirus

antivirus

Protecție în timp real web și anti-phishing pentru iOS
Orice dispozitiv conectat la Internet poate fi cucerit de hackeri dacă nu rulează o soluție de securitate, astfel că ideea unora cum că iPhone-urile sau iPad-urile sunt impenetrabile (în comparație cu smarphone-urile Android) este plină de candoare.
Bitdefender 2020 vine cu scuturi de apărare actualizate în timp real pentru iOS, inclusiv față de tentativele de phishing, de pildă sustragerea datelor care să ducă la golirea cardului bancar.

Tranzacții bancare și cumpărături online mai sigure
Dacă plătești online sau consulți un cont bancar de pe smartphone, Bitdefender are grijă să îți atragă atenția că e bine să treci în modul protejat (VPN).
În noua ediție 2020, descoperim noi funcții de securitate pentru cumpărături și tranzacții online pe computer, dintre care merită menționat Safepay, un browser unic și confortabil – completează automat detaliile cardurilor – pentru tranzacții sigure.

Tu știi ce face copilul tău online?
Modulul de control parental a evoluat mult odată cu ediția Bitdefender Total Security 2020.
Funcțiile bazate pe inteligența artificială permit nu numai supravegherea de la distanță a activității online a copilului, ci și filtrarea conținutului la care are acces sau stabilirea locului în care se află la un moment dat.
Cum hărțuirea minorilor și alte pericole online la care sunt expuși aceștia s-au intensificat, e mai mult decât indicat ca părinții să instaleze o astfel de soluție de control parental, complexă dar ușor de setat.

antivirus

antivirus

Bitdefender este cel mai puternic brand 100% românesc. Produsele sub această marcă sunt utilizate de peste jumătate de miliard de clienți.
E de ajuns să dai un search pe Internet pentru a vedea câte premii internaționale de cyber security a câștigat în urma testelor de performanță, davadă a calității produselor.

În această perioadă beneficiezi de o ofertă foarte bună: licență Bitdefender Total Security 2020 la un preț convenabil pentru 5 dispozitive (smartphone-uri, computere, tablete).  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close