Ce facem, îi înghesuim pe vlogerii celebri în curtea Grădiniței Podcast?

În primul rând trebuie să remarcăm strădania Evensys de a organiza o dezbatere pe tema podcastingului în România, Podfest-ul de ieri. E nevoie de energie pentru a convinge invitații, de a stabili temele, desfășurătorul și de a găsi tehnicul competent.
Trist a fost că unii speakeri au venit total nepregătiți, s-au bazat doar pe notorietatea proprie, și-au zis lasă că văd eu acolo ce spun și au fost teribili de plictisitori.
Sfat: pregătiți-vă din timp dacă sunteți invitați la intervenții online, nu le tratați cu superficialitate – lumea pândește gafele și bâlbele – notați-vă înainte idei, cercetați ultimele informații pe net, altfel păreți incoerenți, dacă nu de-a dreptul aproximativi profesional.

Începutul acestui text nu e politicos gratuit.
Podcasturile sunt un termen la modă printre tinerii sub 35 de ani, printre multe dintre agenții și companii. Reprezintă o temă care chiar trebuie dezbătută. Dezbaterea e sănătoasă, de multe ori îi reușește rolul de a dezbrăca un subiect la modă; ne poate ajuta, în cazul de față, să înțelegem dacă podcasturile sunt o hipstereală temporară și inconsistentă sau un trend cu potențial în Comunicare.

Câteva observații personale, nu mă supăr dacă le amendați:
1. Par puțini podcasterii români care au o strategie clară de utilizare a acestei specii media ca metodă de promovare a brandului personal sau a celui lucrativ.
2. Putem bănui că cei mai mulți „hipsteri” s-au lansat în aventura cu microfonul pentru că e la modă „afară”, plus că sunt consumatori ai producțiilor (meseriașe) americane și spiritul de imitație lucrează.
3. Directorii de comunicare din companii și agenții au început să ia în seamă podcasturile ca experiment și, în unele cazuri (răutate), pentru a transmite că au gândire vioaie, tinerească, că sunt conectați la trenduri și că sunt în stare să imagineze proiecte „inovative” (sic!). Într-o organizație capitalistă :), dacă nu dai pe afară de entuziasm, ești cam mâncat. Plus că mai sunt câteva luni și apare întrebarea noi ce proiect înscriem la festivalul x?
4. Nu prea sunt în target, dar am ascultat prin sondaj o serie de podcasturi românești.
Concluzia: 90% dintre producțiile autohtone sunt teribil de plictisitoare. Par făcute de niște copii care au pătruns ilicit într-un studio radio. Startul e lălăit, de genul nu știu cu ce să încep, autorul nu pomenește niciun lead catching, vorbitorii par adormiți de iarbă și abulici.
Și ar mai fi, dar să nu descurajăm lumea, zic.
(Dacă știți vreun podcast românesc cu adevărat meseriaș, lăsați adresa la comentarii, vă rog.)

De ce studiul BRAT despre podcasturi în România a generat discuții
Încep cu un banc sugestiv:
Un proaspăt îmbogățit își construiește o vilă cu 20 de camere și 7 băi.
Într-o zi când se lăuda, îl întrerupe cineva:
– Auzi, bre, dar bideu ai în băile astea ale matale?
– Hmm, așa și așa, răspunde omul.
______________________

Principala dificultate în discuția cifrelor din studiul pomenit este dată de definiția podcastului.
– Considerăm podcastul un fișier exclusiv audio, găzduit de un serviciu de streaming audio și descărcabil pe un device (definiția de bază, nativă, așa cum a fost inventat pe vremea lui Steve Jobs )?
– Introducem în categoria podcasturilor interviurile video, vlogurile, înregistrările Zoom publicate online, orice discuție/discurs de pe Youtube/Facebook, cu explicația că pot fi ascultate și fără să ne uităm la imagine. Sau luăm în seamă numai declinările audio ale acestora?
Exemplu: Banca Transilvania a extras sunetul dintr-un video interviu luat de ZF unui oficial și l-a publicat sub formă exclusiv audio pe podcastul oficial.
– Poate fi considerată înregistrarea Podfest-ului de ieri un podcast dacă îl asculți fără să tragi cu ochiul la imagine?
– Standup-urile postate pe Youtube sau Netflix. Pot fi considerate podcasturi? (Dragoș Pătraru, de la Libertatea, a ieșit în studiu pe primul loc la notorietate podcasteri).
Sunt o multime de întrebări legate de conceptul de podcast, iar dacă cercetezi definițiile unor experți internaționali, confuzia este și mai mare.
E normal, podcastul este o specie care evoluează, se duce spre zona media care îi asigură creșterea. Plus că mulți producători de afară sunt înțelepți și valorifică prin declinare o piesă de conținut pe orice platformă cu public.

Desigur, cei ce au făcut studiul pot alege orice întrebări în chestionar.
Numai că în cazul de față, prin introducerea în aceeași oală a podcasturilor „pur sânge” cu vlogurile, standup-urile și alte clipuri de pe Youtube, cifra de 3,2 milioane de „români care ascultă podcasturi” nu ne spune mare lucru.
E prea mică pentru că include producțiile gigantului Youtube.
(Plus că e nenatural să-i înghesui pe vloggerii celebri cu zeci și sute de mii de vizualizări pe clip în curtea mică a grădiniței podcast.)
Și, totodată, cifra de 3,2 milioane e prea mare dacă ar include doar podcasturile în format nativ.
Goana după cifre mari proprie trendsetterilor ar putea transmite că podcasturile sunt următoarea chestie colosală din media. Sau poate să să fie pur și simplu entuziasm natural de trendsetter.
Dar o evoluție fulminantă a podcasturilor nu e deloc sigură în România (vezi fâsâiala locală a Twitter).
Chiar dacă tragem cu ochiul în SUA, unde, odată cu invazia smart speakers, podcasturile învârt sute de milioane de dolari, dacă nu zeci de miliarde bune.

Link-uri utile, inclusiv cu liste de podcasturi românești:
Studiul despre podcasturi în România
PodcastFocus – grup Facebook al pasionaților
Rețeaua de podcasturi a agenției Thinkdigital
Starcast – un director al podcasturilor românești