smartphone mid range

Mă uitam la un studiu despre Generația Z (născuți 1997-2010). Sunt dependenți de smartphone, petrec în medie 10 ore/zi conectați online și 70% se uită la clipuri Youtube cel puțin două ore pe zi.
Samsung a creat smartphone-ul Galaxy A71, dual sim, în principal pentru acest segment de consumatori, luând în calcul bugetul și stilul de viață.

A71 este cel mai bun din noua serie Galaxy A și îl găsim la jumătate de preț față de flagship-urile Samsung.

Ușor, subțire (7,7 mm), elegant, Samsung Galaxy A71 stă confortabil în mână. Unii se plâng că spatele și muchiile sunt din material compozit (plastic). Nu văd neapărat o problemă, finisajul telefonului fiind perfect.

Ecran 6,7″ Infinity-O Display, Super AMOLED Plus. Rezoluție FHD+, 2400×1080 pixeli, și densitatea 393 ppi. Culori foarte bune. Unii și-ar dori mai mult, dar pentru un smartphone mid-range zic că e ok.

Camera frontală cu o rezoluție generoasă de 32 MP îi va încânta pe cei pasionați de selfie. Focalizarea selfie, odată selectată, estompează  fundalul (efect bokeh) pentru ca tu să fii subiectul principal. Iar fetele au la dispoziție câteva aplicații de înfrumusețare (modificarea liniei maxilarului, de exemplu).
Înregistrează video full HD.

smartphone

Camera principală, quad, este excelentă, talent de fotograf să ai.
64 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.72″, 0.8µm, PDAF
12 MP, f/2.2, 12mm (ultrawide)
5 MP, f/2.4, (macro)
5 MP, f/2.2, (depth)
Pe partea de video, filmează 4K la 30fps, iar pretențioșii vor găsi la rezoluția 1080 opțiunea de filmare la 240 fps și 960 fps

Avem încărcare rapidă la 25W (cam 70 de minute) și o baterie de 4.500 mAh. Dacă ai un telefon de generație veche de doi ani, vei constata diferența în bine, bateria lui  Samsung Galaxy A71 chiar ține la tăvăleală.

Partea mai puțin bună: senzorul de amprentă din ecran e cam imprecis. Am rezolvat însă rapid problema prin înregistrarea de trei ori a aceleiași amprente. Deblocarea prin recunoaștere facială funcționează ok.

Nu l-am testat pe jocuri, dar amatorii de Fortnite spun că se descurcă ok.

Concluzia: un smartphone sub 2000 de lei, bun, cu destule atuuri.

Preț: 1799 lei pe site-ul Samsung.

1 Comment

  1. FIul meu face parte din aceasta generatie Z, parca l-as fi nascut cu smartphone-ul in mana, eu personal nu am unul atat de performant intrucat pentru mine cel mai important lucru este sa pot initia apeluri pentru ca munca mea pe asta se bazeaza. Acuma o sa imi fac si eu un upgrade la un telefon mai bun si dupa cum am citit in articolul tau voi lua in considerare si acest model.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close