canyon asbis

În interiorul acestui ceas inteligent, MyDino KW-33, produs de Canyon, trăiește un dinozaur virtual care mănâncă mere.
Merele sunt generate doar dacă pedometrul ceasului citește că posesorul face mișcare, fie antrenamente de fitness, fie mers pe jos în ritm mai alert.
MyDino KW-33 este proiectat pentru copii și adolescenți, și asta se vede în designul stil hip-hop al interfeței.
Are însă toate funcțiile și dotările unui smartwatch serios: ecran tactil de 1,3”, afișează notificări de pe rețele sociale și servicii de mesagerie, info vreme, vine cu opțiuni de control muzică și foto pe telefonul mobil, pedometru și monitor de ritm cardiac. Nu sună rău deloc, nu?
Revenind la dinozaurul virtual pe care posesorul ceasului trebuie să-l țină în viață prin mișcare, funcția mi se pare utilă în vremurile acestea de epidemie de obezitate infantilă. Ceasul îl va trage de mânecă pe copil să facă mișcare.
Copiii care vor primi în dar acest ceas vor descoperi și jocuri de dezvoltare integrate, precum cele de puzzle și matematică.
Aplicația mobilă Canyon Life, instalată pe smartphone-uri Android sau iOS, permite controlarea smartwatch-ului, stocarea statisticilor de sănătate și activitate fizică, plus monitorizarea somnului. MyDino KW-33 este disponibil în trei culori: camuflaj negru, camuflaj albastru și camuflaj verde. Bateria promite patru zile de funcționare între încărcări.
Îl poți cumpăra de aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close