fundatia vodafone

Fundația Vodafone România a lansat o linie de finanțare în valoare de 5 milioane de lei, numită „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, destinată renovării, modernizării și dotării cu echipamente medicale a compartimentelor și secțiilor de neonatologie (detinate nou-născuților cu probleme) din spitalele publice din întreaga țară.
Pentru suplimentarea bugetului existent care să permită extinderea proiectului în cât mai multe unități medicale, fundația anunță și o campanie publică de strângere de fonduri. Astfel, inițiativa Fundației Vodafone România se adresează pe de o parte organizațiilor neguvernamentale cu expertiză în derularea de proiecte pe zona medicală care sunt chemate să trimită propuneri de proiecte și pe de altă parte cetățenilor și companiilor care pot redirecționa impozitul pe venit, respectiv profit, dar pot face și donații prin SMS.

Perioada de înscriere a proiectelor de către ONG-uri este 20 mai – 09 iulie a.c. După această perioadă, propunerile sunt evaluate de un juriu format din: Dr. Maria Stamatin, șefa Secției de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, dr. Monica Surdu, medic specialist neonatolog, Secția de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța, dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Sklodowska Curie” București, Dana Pîrțoc, directorul executiv al Asociației pentru Relații Comunitare, Dragoș Roșca, membru în Consiliul Director al Asociației pentru Relații Comunitare și CEO al Delta Asset Invest, expertul în politici de sănătate Vlad Mixich, jurnalistul și bloggerul Vlad Petreanu, Irina Margareta Nistor, Președintele Onorific al Fundației Vodafone România, Livia Dumitrescu, membru în Consiliul Director al Fundației Vodafone România, Director Executiv Legal & Ethics Renault România, Mihnea Rădulescu, Membru în Consiliul Director al Fundației Vodafone România, Director Vodafone Business Unit și Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate pe 1 octombrie a.c. Calendarul complet al rundei de finanțare este disponibil pe site-ul programului.

„ Apreciem eforturile depuse până acum de Fundația Vodafone România și de alte entități neguvernamentale pentru renovarea, modernizarea și dotarea cu echipamente medicale a secțiilor de neonatologie din țară” a declarat ministrul sănătății, Ioana Mihăilă.

„Sunt mai bine de 8 ani de când Fundația Vodafone România a început lupta pentru șansa la viață a celor mai vulnerabili membri ai societății. În continuare, România are cea mai mare rată a mortalității infantile, aproape dublă față de media țărilor Uniunii Europene. E firesc să nu abandonăm lupta și să ne propunem să facem mai mult”, spune Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Campania publică de strângere de fonduri se derulează în perioada mai 2021 – decembrie 2022. Donațiile se pot face accesând: acest link sau prin SMS, trimițând textul RITM la numărul scurt 8845 pentru 2 euro/ lunar.

Până acum, Fundația Vodafone România a investit direct 16 milioane de lei în construirea și apoi extinderea Secției de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului „Marie Sklodowska Curie” și în modernizarea secției cu același nume din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța. Ambele secții au fost dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, inclusiv cu două soluții de telemedicină pentru monitorizarea de la distanță a pacienților, transmiterea securizată de imagini și parametri medicali în timp real și organizarea de videoconferințe.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 30 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close