Închide

Ce vrei să cauți?

O comunitate a tinerilor artiști new media: Future Artistic Requirements

augmented reality
augmented reality

Nu știam că avem profesori pe nișe creative, precum profesor de realitate augmentată sau de video mapping. Vă spun imediat unde i-am întâlnit.
Artiștii new media din România, cu portofoliu existent sau în stadiul de aspiranți la glorie, au acum o platformă online dedicată, care funcționează ca o comunitate: FAR sau pe larg Future Artistic Requirements.
FAR
 este creată de RADAR, festivalul de artă și tehnologie binecunoscut.
Pe lângă funcția de comunitate a artiștilor tineri, FAR reunește în scop de educație și dezbatere experți new media, angajatori și finanțatori, profesori din mediul academic (UNARTE, UNATC, UBB), dar și oficiali relevanți ai politicilor publice cu privire la cultură, inovație, artă, tehnologie, patrimoniu cultural emergent și educație.
Platforma este în dezvoltare continuă și nu e o idee rea să îi pui bookmark sau să te abonezi la newsletterul FAR. Poți urmări discuții/webinarii despre artele digitale în România, vor apărea tutoriale pentru dezvoltarea de proiecte artistice.
Apropo de workshop-uriUniCredit Bank, care sprijină proiectul FAR, a acordat deja 20 de burse de studii pentru elevii din clasele IX-XII la cursurile de video mapping și realitate augmentată, care au început pe 6 septembrie și vor dura până pe 14 noiembrie.
Peste 200 de elevi din 20 de județe și-au arătat interesul pentru aceste cursuri, dintre care au fost selectați cei 20. E doar un început, spuneam, platforma FAR va oferi mai multe cursuri și traininguri în domeniu.
Economia unei țări avansate nu înseamnă doar producție de oțel, agricultură și turism. Industriile creative, fie că vorbim de grafică de gaming, de NFT, de evenimente de video mapping, de animație computerizată, de grafică, de multimedia în teatru etc, contribuie substanțial la bunăstare și respectul de sine al comunității naționale. De aceea, platforma FAR merită sprijinită.

Adaugă comentariu