La magazinul Mega de lângă bloc, a apărut un angajat de culoare care așează marfa în raft.
Suficient ca un vecin tare vorbăreț într-ale politicii să se arate oripilat de „străinii, care n-ar trebui acceptați în țară”.
Când i-am spus că anul trecut au primit drept de lucru 65.000 de străini în România și tot nu sunt de ajuns pentru a acoperi deficitul de forță de muncă, era să facă apoplexie.
Ideea mai veche că străinii ne cotropesc s-a cristalizat într-o teorie a conspirației definită drept „Marea Înlocuire” („Great Replacement”).
The Economist a publicat un istoric internațional al acestei idei, din care am cules câteva rânduri:
În romanul Marele Gatsby (1925) al lui F. Scott Fitzgerald, personajul Tom Buchanan, un plutocrat bădăran, povestește ce a învățat dintr-o carte intitulată „The Rise of the Coloured Empires”, scrisă de un anume Goddard.
„Este o carte bună și toată lumea ar trebui să o citească”, spune Buchanan. „Ideea este că, dacă nu avem grijă, rasa albă va fi complet dată la o parte”. F. Scott Fitzgerald parodiază astfel în romanul său un volum intitulat „The Rising Tide of Colour against White World-Supremacy” de Lothrop Stoddard, apărută în 1920 și pe care o găsim și noi, astăzi, ușor, în librăriile online.
Autorul Lothrop Stoddard era admirat de Adolf Hitler.
El susținea că „rasa nordică”, pe care o considera responsabilă pentru tot progresul mondial, era depășită de tipurile cu pielea mai închisă la culoare, presupuse a fi inferioare.
Aproape un secol mai târziu, împușcarea a 13 persoane, dintre care 11 de culoare, într-un supermarket din Buffalo, un oraș din nordul statului New York, la 14 mai anul trecut, arată popularitatea continuă a acestor idei rasiste. Autorul masacrului, Payton Gendron, un tânăr de 18 ani care și-a transmis live crimele pe Twitch, un site de jocuri, a publicat online un document de 180 de pagini în care își explica motivațiile. O mare parte din acest document a fost copiat direct dintr-un „manifest” similar scris de bărbatul care a comis o serie de crime în Christchurch, Noua Zeelandă, în 2019, soldate cu moartea a zeci de musulmani. În esență, manifestul susținea că există o conspirație internațională pentru a pune la cale migrația persoanelor care nu sunt albe în țările istoric albe, în încercarea de a „înlocui” albii cu o populație mai docilă, inferioară din punct de vedere rasial.
Acest lucru este cunoscut ca teoria conspiraționistă „Marea Înlocuire” („Great Replacement”).
Criminalul în masă Payton Gendron (foto) și-a însușit ideile navigând pe 4chan, un site de mesagerie care, de ani de zile, a incubat teorii ale conspirației de extremă dreapta (de pildă, QAnon, care susține că Donald Trump se luptă cu o cabală de pedofili care conduce lumea în secret, își are originea acolo).
Dar teoria Marii Înlocuiri are un pedigree mult mai vechi. După ce a început cu cărți precum cea a lui Stoddard în urmă cu mai bine de un secol, ea a luat ultima sa formă scrisă semnată de francezul Renaud Camus (a nu se confunda cu celebrul scriitor Albert Camus, decedat în 1960). În 2011, acesta a susținut că musulmanii au fost aduși în Franța ca parte a unui „genocid prin substituire”.
Astfel de idei se răspândesc dincolo de site-urile extremiste, cum ar fi 4chan, în mass-media și în politica tradițională.
Tucker Carlson, un prezentator influent de la Fox News, a susținut că Joe Biden și alți politicieni democrați vor să înlocuiască americanii cu „alegători mai ascultători din lumea a treia”.
J.D. Vance, un candidat republican la Senatul din Ohio, a afirmat că președintele Biden este consecvent în a încuraja traficanții mexicani să aducă fentanil, un opiaceu puternic, în America pentru a-i ucide pe alegătorii lui Donald Trump.
În Franța, Eric Zemmour, un candidat prezidențial ratat, a declarat că „o civilizație islamică înlocuiește un popor provenit dintr-o civilizație creștină, greco-romană”.
Politicienii sunt mitomani prin definiție, iar imaginația deraiată a unor oameni generează povești absurde de secole. Nimic nou.
Tragic este când astfel de idei rasiste duc la crimă în masă, precum cele două tragedii pomenite mai sus.
2 comentarii Adaugă comentariu
„La magazinul Mega de lângă bloc, a apărut un angajat de culoare”. Ce culoare avea?
Rescrie peste 50 de ani! Te vei mira cand „teoria” o sa ti se para deja ca un fapt aproape realizat.