Nu îți trebuie neapărat instalații sofisticate pentru a-ți automatiza casa, ci poți începe cu câteva prize inteligente deloc costisitoare. (De altfel, poți încerca pornind de la una singură, ca să vezi cât de simplu se administrează.)
Am testat și recomand modelul Tenda SP9 smart Wi-Fi cu monitorizarea consumului de energie și compatibil cu Alexa și Google Assistant.
Cum setarea unei case inteligente nu este un scop în sine, să vedem ce știe să facă această priză Tenda.
Mai întâi, instalezi pe telefon aplicația mobilă Beli. Apoi conectezi prizele la rețeaua Wi-Fi a locuinței. De acum încolo, dacă îți „merge” internetul wireless acasă și ai conexiune de date pe mobil, poți să controlezi alimentarea unor echipamente de acasă, conectate la curent prin aceste prize, oriunde ai fi.
Mai mult, ai posibilitatea să stabilești diverse scenarii: să se aprindă becul de la intrare la ora 20.15, aparatul de cafea să pornească la ora 06.15 sau instalația din bradul de Crăciun să lumineze începând cu ora 17.00. În mod sigur, vei avea și alte idei când te vei apuca de treabă.
De asemenea, vei putea monitoriza și gestiona consumul de energie în timp real al dispozitivelor conectate la priza Tenda și să ai istoricul consumului de energie electrică, astfel încât să reduci o eventuală risipă de electricitate.