E interesant cum au reorganizat românii, într-un timp relativ scurt, camera de zi din locuințele lor (livingul sau sufrageria, dacă ții neapărat să numești așa principala încăpere a casei).
Acum 20-30 de ani, piesa principală de mobilier era masa greoaie cu patru sau șase scaune (adesea capabilă să se extindă la nevoie pentru 12 persoane). Respectiva masă a căzut în desuetudine în apartamentele mobilate modern – o mai întâlnim doar în locuințele luxoase care au spațiu special prevăzut pentru dinning.
Locul preferat, unde locatarii (inclusiv membrii cu patru picioare ai familiei) își petrec serile și weekenduri și unde desfac cu frenezie pungile cu mâncare aduse de curieri nepalezi, a devenit canapeaua colțar.
Noi, oamenii începutului de secol 21 n-am inventat nimic; ne-am întors pur și simplu la origini, la strămoșii noștri romani, care s-ar fi simțit pedepsiți dacă i-ai fi pus să stea drepți, pe scaun, așezați la masă.
Cum festinurile romane durau de după-amiaza până noaptea (vorbim de cetățenii de condiție bună), inspirați și de etrusci, și de greci, romanii au descoperit să e mai comod și plăcut să stea lungiți într-un cot pe un soi de canapele acoperite cu perne.
Uite avem aici o reproducere (de pe wikipedia) a respectivului mobilier:
Cum nu aveau roboți, sclavii le aduceau la nas bucate rafinate, iar artiști îi delectau cu muzică și poezie.
Așadar, noua noastră pasiune pentru colțare living poate fi considerată încă o dovadă că noi, românii, ne tragem din romani. În fine, sau că obiceiurile turcilor medievali/fanarioților au renăscut, pentru că și respectivii obișnuiau să înfulece bunătăți întinși pe divane acoperite cu covoare scumpe.
