Putem fi siguri că Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, cei doi oameni politici activi în Moldova și înainte de unirea principatelor, erau gurmanzi.
Dovada: au publicat pe la anii 1840 prima carte de bucate în românește, cu titlul „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti“, sub pseudonime, pentru că nu se cădea ca asemenea bărbați importanți să scrie despre cratițe și oale. Volumul a avut un succes colosal, a fost reeditat de câteva ori, iar autorii n-au rezistat ispitei de a se lăuda și au mărturisit într-un final cum că ei sunt autorii.
Găsim respectiva carte, editată contemporan, în librăriile online. Dacă o răsfoim, dăm peste o rețetă de înghețată. Apare întrebarea cum reușeau românii de acum 180 de ani să o prepare vara, din moment ce la vremea respectivă aparatele de uz casnic, cum este banalul astăzi frigider, nu existau.
Dacă rămânem pe teritoriul istoriei culinare, aflăm că înghețata pare să fi stârnit pasiuni încă de acum mii de ani, fiind inventată de chinezi. Iar o legendă oarecum de mai aproape de vremurile noastre spune că excentricul împărat roman Nero își trimitea vara slujitorii în munți să-i aducă zăpadă pe care bucătarii o amestecau cu diverse ingrediente pentru a obține acest desert răcoritor.
Ghețăria, strămoașa frigiderului
Dar să ne întoarcem la cei doi moldoveni din secolul XIX. Adevărul e că bucătăriile boierilor nu duceau lipsă de gheață în timpul verii. O „tehnologie” veche îi ajuta să păstreze alimentele perisabile, precum carnea, și să-și răcorească băuturile cu gheață, oricând.
Respectiva tehnologie, cunoscută sub numele de „ghețărie”, presupunea o construcție cu pereți groși, din lut, și cu acoperiș din straturi generoase de stuf sau paie, pentru a fi foarte bine izolată termic. Dacă parte din construcție era îngropată, asemenea unui bordei, era și mai bine.
Iarna, muncitori tocmiți tăiau cu joagăre și topoare blocuri de gheață de pe lacuri, le transportau și le depozitau în respectiva construcție izolată termic, unde rezistau până la următoarea iarnă.
Respectivele ghețării erau răspândite în toată România, iar unele au funcționat și după al doilea război mondial. La Sulina, putem vedea încă ruinele unei ghețării, utilizată de locuitori până prin 1995 și care asigura gheața pentru conservarea peștelui capturat în Deltă.
Nu mai avem iernile grele de altădată, colectarea de blocuri de gheață a devenit, cu rare excepții, imposibilă, dar ne salvează frigiderul, accesibil într-o sumedenie de modele și la prețuri cumsecade.
Mulțumită lui, putem obține cuburi de gheață prin simpla apăsare a unui buton, iar în compartimentul frigorific încap kilograme bune de înghețată.
E potrivit să apreciem faptul că suntem printre norocoșii care își permit să aibă în casă un frigider – și nu exagerez. Mă uitam la un documentar cu Gordon Ramsey care experimenta bucătăria din Laos. Oameni de rând de acolo nici măcar nu îndrăznesc să viseze la un frigider; își conservă alimentele prin fermentare (puține) sau le consumă repede-repede până nu se alterează.