Dacă ești profesionist, se întâmplă ca fixarea, uneori, de întâlniri de colaborare în locuri publice, gen cafenele la modă, să fie o idee nu prea fericită.
Sunt locuri intens frecventate și poate nu-ți convine să fii văzut(ă), întâmplător, de către cineva, de pildă din concurență, că stai la discuții cu X de la compania Y – este, până la urmă, un secret de serviciu.
Dacă ești, de pildă, consultant financiar, e clar că nu-ți folosește deloc ca inșii de la mesele din jur să tragă cu urechea la sfaturile privind optimizarea impozitelor. Sau dacă lucrezi ca avocat, e jenant să afle consumatorii de frappuccino din preajmă ce rezolvări propui unui client într-un dosar penal.
Există soluții pentru toate acestea, necostisitoare, bazate pe discreție și confort, cu avantaje suplimentare de imagine și prestanță, și recomand în acest sens Spațiul de coworking Hublou.
Într-o zonă selectă a Bucureștiului
Pe liniștita și prospera stradă Emanoil Porumbaru, paralelă cu Bulevardul Aviatorilor, între Piața Charles de Gaulle și Parcul Kiseleff, într-o clădire de birouri cu patru niveluri, un etaj este ocupat de Spațiul de coworking Hublou. Metroul este la doi pași.
Urci cu liftul și dai peste un interior care arată profesionalismul designerilor implicați în amenajare.
Spațiul de coworking Hublou vine cu luxul luminii naturale și al ferestrelor care se deschid – calitate care va fi apreciată de cei care au experiența claustrofobică a buildingurilor de business cu ventilație prin conducte și ferestre imobile.
Ce beneficii oferă Hublou Coworking Space
Ai loc să respiri. Locul emană discreție și liniște – nu are, de pildă, recepție cu o funcționară care să te treacă în catastif cum că ai venit sau ai plecat. Cartela de acces este de ajuns.
Poți alege un birou dedicat, separat de restul, sau unul într-un spațiu comun. Ai la dispoziție o sală de meeting cu șase locuri, cu tot ce-ți trebuie pentru o întrunire eficientă.
O terasă generoasă, cu fotolii, te îmbie să lucrezi, vara, în aer liber. Internetul de calitate se subînțelege, ca și camera cu lockere pentru lucruri personale. Apa, ceaiul și cafeaua te așteaptă în chicinetă.
Cum clienții sunt în majoritate tineri, vei găsi și un rastel de biciclete, în caz că folosești acest mijloc de transport.
Cine sunt oaspeții Hublou Coworking Space
Antreprenori, IT-iști, avocați, specialiști în vânzări, dar și alte profesiuni, își găsesc aici un birou de coworking între două deplasări sau un loc de întâlniri confortabile cu clienții.
De asemenea, Hublou poate funcționa și ca sediu social pentru companii. Firmele din provincie își pot instala astfel un birou reprezentativ în București, util și când managerii trec prin Capitală, sau unul virtual la care primesc corespondența.
Un contract semnat cu Hublou permite, la cerere, procesarea corespondenței și transmiterea sub formă scanată.
Costuri și disponibilitate
Costurile de închiriere mi se par convenabile în raport cu zona, calitatea și dotările Hublou Coworking Space. Un email sau un telefon (click!) sunt de ajuns pentru a negocia o ofertă în funcție de ce vă doriți.
E o investiție bună.