carrefour am o idee

Ce putem face ca treaba să meargă din ce în ce mai bine în magazinele noastre? – este întrebarea pe care o pune periodic conducerea Carrefour celor peste 15.000 de angajați.
Și ideile de la angajați curg cu sutele, de doi ani, de când acest proiect de creier corporate colectiv a pornit.

Cum funcționează platforma „Am o idee”

Mai întâi a fost creată o platformă online internă, care chiar așa se numește „Am o idee”.
De două ori pe an, absolut toți angajații, începând cu casierele și cu personalul care așază marfa pe rafturi, sunt invitați să își înscrie ideile pe platforma online – care funcționează ca o bursă a ideilor.
Angajatul care are o inițiativă o plasează pe platformă, anonim. Colegii o votează sau nu, în funcție de cât de oportună li se pare. Dacă zece angajați o votează, propunerea merge la preaprobare.
Ideile preaprobate intră în Carrefour Innovation Nest, la cizelare și jurizare, iar cele mai bune sunt implementate experimental în magazine.

Sunt trei domenii în care ideile venite de la angajați pot fi încadrate:

  • C4 pentru comunitate (CSR)
  • Să avem magazine SMART (Tehnologie)
  • O lume a serviciilor Carrefour (Servicii mai bune)

Am fost coach la Carrefour Innovation Nest

Este formidabilă energia creativă a angajaților, atunci când nu primesc doar ordine și dispoziții, ci sunt și întrebați ce ar trebui făcut în continuare pentru ca treaba să meargă din ce în ce mai bine.
Aveam să mă conving la Carrefour Innovation Nest. Aproape 50 dintre cei mai creativi angajați ai Carrefour, din toată țara, ale căror idei au fost cel mai bine cotate pe platforma „Am o idee”, au fost invitați la București, într-un tech hub.
Le-a fost puse la dispoziție laptopuri, Internet, creioane colorate, cafea – tot ce le trebuia pentru a-și perfecționa ideile.

carrefour am o idee

Au fost invitați și antreprenori, care să le vorbească și să le dea un impuls creativ.
După o zi și o noapte de lucru, ideile au fost jurizate, iar cele mai bune, selectate pentru a fi implementate, într-o primă fază experimental, în hipermarketurile și supermarketurile Carrefour.

Ce idei apar la „Am o idee”
Pe platforma Carrefour au fost înregistrate doar anul acesta sute de idei, dintre care 89 de proiecte au fost selectate drept câștigătoare.
De pildă, la categoria servicii, cineva a avut ideea unui loc de recreere pentru adulți, după modelul locurilor de joacă pentru copii; poate că soțul nu are răbdare să umble vreo două ore printre rafturi, așa că este „parcat” la locul de relaxare (ceva jocuri, televizoare cu fotbal) și recuperat de soție când a isprăvit cumpărăturile.
Sau ideea unor lupe atașate cărucioarelor de cumpărături, pentru ca cei trecuți de 40 de ani să deslușească etichetele produselor. Ori o întrecere de preparat prăjituri de casă între angajatele magazinului, creația câștigătoare urmând să intre în producția de serie la raionul de patiserie.

carrefour am o idee

La categoria Magazin Smart mi-a atras atenția soluția de eficientizare a inventarelor lunare. Ar urma ca timpul consumat de managerii de raion cu aceste inventare să se reducă cu sute de ore anual, prin automatizare.
Au mai fost selectate și idei de reorganizare a aranjării mărfurilor în depozite, a sistemului de service pentru electrocasnice și electronice, de asemenea cu potențial de creștere a eficienței.

Proiectul Carrefour de a se transforma într-un uriaș brainstorming are rezultate incredibil de bune și va continua.
Angajații din magazine („Noi suntem în linia întâi în contactul cu clienții și aflăm primii ce și-ar dori” – îmi spunea unul dintre participanți la „Am o idee”) sunt de acum antrenați să găsească soluții.
Evident, nu toți o vor face, dar vor fi din ce în ce mai mulți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close