Ketorol și Augmentin au fost cei mai buni prieteni ai mei săptămâna trecută.
Un molar plombat și îmbrăcat în ceramică în urmă cu câțiva ani s-a răzvrătit brusc și m-a trezit la cinci dimineața cu dureri enervante. Incizie pe gingie, antibiotice.

Doamna doctor a hotarât să-l salveze. Sub microscop.
Tehnologia avansează rapid. E un truism. Reușești să înțelegi cât de repede ne mișcăm abia când vezi cu ochii tăi ce invenții au mai apărut.
Când dentistul umblă cu acele stomatologice pe canalele în care a viețuit nervul inflamat al dintelui, o face oarecum orbește.
Adică, simte la mână pe unde pătrunde, dar cum respectivele canale sunt fine și de obicei ramificate, tratamentul și plomba de canal  sunt uneori aproximative, pentru că nici radiografia nu relevă toate detaliile din interiorul dintelui.
Astfel, dintele este tratat uneori parțial și se întâmplă să se răzbune după ce ani întregi a stat liniștit. Statisticile medicale arată că prin procedurile obișnuite, rata de tratament perfect pe canalul dentar este undeva la 50-60%.

Când doamna doctor a început să lucreze la molarul meu, a făcut-o precum un neurochirurg. A tras deasupra mea un microscop Zeiss special proiectat pentru stomatologie care mărește imaginea dintelui de 25 de ori și poate astfel să vadă în super detaliu situația.

Microscopul arată așa (poză de prezentare):

Datorită microscopului, canalul dentar este perfect vizibil, chiar dacă se întâmplă să fie extrem de fin, de dimensiunea unui fir de păr, iar dentistul poate astfel să-l curețe perfect.

La aceeași clinică din București în care tratamentele dentare se realizează sub microscop, Dent Estet, a mai fost adusă o tehnologie de ultimă oră destinată celor care și-au pierdut în timp mai mulți dinți: Fast&Fixed.
În maxim 24 de ore din momentul în care te-ai prezentat la medic, pleci cu dantura reconstituită complet și perfect. În acest timp scurt, ți se fac implanturile dentare necesare pentru completarea golurilor, iar tehnicienii realizează lucrarea dentară care este apoi fixată peste respectivele implanturi.
Lucrarea este garantată 20 de ani.
Până pe 15 septembrie, Clinica Dent Estet oferă o promoție pentru serviciile Fast&Fixed.
Detalii, aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close