Am avut câteva zile tare interesante, începând din octombrie, într-un turneu în cinci centre universitare – Oradea, Cluj, Iași, Brașov, Timișoara – alături de studenți și masteranzi pasionați de comunicarea online care și-au câștigat un loc la workshop-urile PR Beta.
Spun că și-au câștigat locul pentru că au fost selectați înainte de a fi admiși la respectivele workshop-uri:  în fiecare centru universitar s-au înscris câteva zeci de doritori care au trecut prin două etape de selecție și în final au rămas 15.

Ce am observat la tânăra generație de comunicatori:

PR Beta

Ca și în țările occidentale unde Media se transformă rapid, e greu să îți găsești loc de muncă dacă ai diplomă în Jurnalism. Trist, pentru că în fiecare an ies din facultățile de profil sute de absolvenți.
O tânără din Timișoara, foarte isteață de altfel, îmi povestea că a terminat facultatea, apoi a venit la București și a făcut practică prin redacții. Întoarsă acasă, a lucrat la două publicații locale unde a fost păcălită (șefii au „uitat” să o plătească). Într-o a treia redacție i s-a propus un salariu de 300 de lei pe lună.
Cu ce își petrec timpul tinerii absolvenți fără posibilitatea de a se angaja? Cu încă un masterat!

PR Beta TimisoaraMi s-a părut interesant că în proba practică pe care le-am dat-o, niciun cursant nu a inserat televiziunea în mix-ul de promovare/comunicare. (Deși training-ul a fost de comunicare digitală, le-am spus că pot integra orice canal de comunicare.)
Proba a fost să imagineze o campanie de promovare a unei trupe rock care a scos un nou album. Au ales outdoor-ul (au dovedit o pasiune pentru corturi montate în piața centrală), Facebook, bloguri, posturi de radio, evenimente în cluburi, dar absolut niciun proiect nu a inclus televiziunea. Nu că ar fi neapărat greșit dar e de meditat asupra acestei excluderi!

Foarte puțini au bloguri. Nu păreau prea convinși că un blog i-ar putea ajuta în promovarea personală ca profesioniști în devenire.
De lăudat faptul că nu au întrebat totuși „cum să fac bani din blog”.

Fiind foarte aproape ca vârstă de categoria digital native, majoritatea au o abilitate înnăscută de a folosi mijloacele digitale în proiectele de promovare. Nu-și propun „să facem ceva și pe Facebook pentru că e la modă” cum procedează unii dintre profesioniștii mai „bătrâni”, ci inserează natural și eficient rețelele sociale (de pildă) în proiectele lor.

Storytelling-ul îi fascinează. Cel mai mult le-a plăcut studiul de caz cu bicicletele Pegas.

Câțiva nu prea au avut norocul unor profesori buni de limba română. Nimeni nu este infailibil în domeniu, cu toții facem greșeli, dar mi-au zgâriat uneori urechile formulări de genul „cartea care am citit-o” sau prețioasa și inutila construcție venită din mediul corporatist „ca și expert, ca și student”. În fine, nu toți au fost așa, să ne înțelegem 🙂

Suferă dacă nu sunt conectați permanent la net. La un moment dat, conexiunea wireless cu care lucram a avut o sincopă și i-am rugat să-și deconecteze smartphone-urile și tabletele. Tristețe: dacă le ceream să îmi dea toți banii pe care îi au în buzunare, probabil că nu erau așa nefericiți.

Sunt o mină de aur în domeniul creativității. Este păcat că nu se găsesc prea multe agenții/companii care să-i pună la lucru după formula win-win, într-o primă etapă: tinerii își fac mâna în comunicare, compania câștigă idei proaspete. Iar mijloace de a lucra de la distanță sunt.

Nu-mi este clar dacă statusuri post-eveniment pe Facebook de genul „În patru ore de PR cu Monica Jitariuc am învățat cât în patru ani de facultate” au fost o formă de politețe sau au descris clar o realitate. De meditat și la asta.

La ediția 2013 a Workshop-urile PR Beta au mai susținut traininguri Monica Jitariuc, Alexandru Negrea, Dragoș Alexa, Stefan Stroe, Alex Ciucă.

Oltea și Cristina au reușit, prin perseverență și multă muncă în ultimii ani, să facă din workshop-urile PR Beta o adevarată instituție în domeniul comunicării.
Iar fără ajutorul Romtelecom (partener principal) Danone și  Autonom (sponsori), aceste minunate întâlniri nu ar fi fost posibile.

(Foto: 24/7 by Shutterstock.com)

4 Comments

  1. Pana la urma, ce mai sunt relatiile publice in ziua de azi? Doar publicitate, doar vanzarea unui produs? Nu mai vorbeste nimeni de informarea interna intr-o companie/organizatie! De necesitatea dezvoltarii unor relatii bune cu comunitatea (bun vecin). De informarea publicului despre activitatea de zi cu zi a companiei (care la multe companii lipseste cu desavarsire). Stiu sa gestioneze o criza cu potential mediatic? Doar lansam/vindem produse? La asta se reduce tot?

  2. @Manuel: Partea cu lansarea/vanzarea de produse este cea mai vizibila. Dar se face si comunicare interna si gestionarea situatiilor de criza care apar inevitabil.

  3. Multumim, Victor, pentru radiografie, imi pare onesta si foarte aproape de realitate. Ca participanta la worksop-uri, pot spune ca voi, speakerii, ati fost pentru mine echivalentul unei mine de aur de cunostinte. Iar Oltea si Cristina mi-au dat un impuls motivational, prin modul cum au organizat worksop-urile. Partea noastra de win a fost ca ne-ati mai invartit un pic rotitele mintii, ceea ce se intampla prea putin, fie ca nu le punem noi singuri la treaba, fie ca suntem solicitati pentru sarcini mai mult mecanice si repetitive. Mi-au placut si mie povestile, dar cel mai mult mi-au placut aspectele ce tin de agregarea comunitatilor. Cat despre statusul respectiv, eu cred ca este un compliment pentru Monica Jitariuc si reflecta o realitate, in aceeasi masura. Multumiri si spor!

  4. @Gabriela: Multumesc, Gabriela 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close