Închide

Ce vrei să cauți?

De ce se mută revista Biz în Singapore

Redacția Revista Biz
Redacția Revista Biz

Revista Biz are o tradiție interesantă și originală la fiecare început de an.
În ianuarie, întreaga redacție se mută în străinătate, în locuri foarte active economic, unde scrie și alcătuiește primul număr special din acel an.
Redacția Biz a poposit până acum în Bruxelles, Londra, New York & Silicon Valley, iar în 2014 a realizat reportaje din cele mai mari patru orașe ale Germaniei.

Pentru 2015, Biz a ales Singapore ca redacție temporară.
Redactorul șef, Marta Ușurelu, explică de ce tocmai Singapore:

Să ne imaginăm pentru câteva secunde că avem puterea să călătorim, preț de o săptămână, în viitor, în anul 2030, de exemplu.
Vă face cu ochiul un astfel de sejur, nu-i așa? În lipsa unei tehnologii care să ne transporte în viitor, ne putem face totuși o idee despre cum va arăta România și, de ce nu Europa Centrală și de Est, în viitor, aruncând o privire către Singapore. De la arhitectură și tehnologii rupte parcă din scenariile filmelor SF, la mediul de business și scena antreprenorială, orașul-stat din sud-estul Asiei pare o poartă spre viitor.
Un tărâm de poveste unde visul oricărui antreprenor devine realitate, reușind să crească business-ul într-un an cât alte companii din țară în șapte.

singapore revista biz

O cercetare anuală a Băncii Mondiale arată că Singapore este cel mai potrivit loc din lume unde să puneți bazele unui business. Și nu a ocupat primul loc doar în 2014. Singapore este lider în raportul Băncii Mondiale de nouă ani, în timp ce la ediția din acest an a cercetării România se clasa doar pe poziția 56. Poate că și din cauză că acolo nu este tolerată corupția.

Singapore este, de asemenea și un pol al inovației. Unul dintre motive este și faptul că ocupă primul loc din lume în ceea ce privește prezența disciplinelor științifice în școli, iar România este pe locul 37, într-un clasament realizat de curând de Școala de Business elvețiană International Institute for Management Development (IMD).

În decursul a câtorva decenii Singapore a reușit să ajungă de la un colț uitat de lume la una dintre cele mai performanante evoluții și la o dezvoltare fără precedent în alte state consolidate.
Este un hub economic global unde o afacere poate fi lansată în doar 3 zile. Regimul fiscal este la un nivel foarte scăzut, taxele vamale sunt zero, iar Singapore s-a remarcat drept unul dintre marile centre financiare globale, dupa New York și Londra. Rezultatul: aici activează 122 de bănci, dintre care 115 sunt străine. De altfel, 60% dintre corporațiile lumii au activități regionale în Singapore.

Una dintre cele mai deschise și libere economii din lume.

Ocupă locul 2 în Indexul global al libertății economiei pe 2014 publicat de Banca Mondial și are al treilea produs intern brut pe cap de locuitor. Din 1976 pana în 2014, Singapore a avut o creștere economică medie de 6,84%, vârful fiind de 19,8% în 2010. Serviciile sunt sectorul dominant, asigurând 72% din PIB, dintre acestea cele mai importante fiind comerțul, serviciile de business și sectorul financiar. În trimestrul trei din 2014, creșterea economică înregistrată de Singapore a fost de 2,8% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai mult ca oriunde în altă parte, în Singapore se împletesc armonios inovația cu tradiția, prefigurând felul în care va arăta viitorul urban al omenirii în secolul XXI. Este o zonă cu puține resurse naturale, dar care a profitat la maximum de poziționarea geostrategică nu doar pentru a supraviețui, ci pentru a prospera. Singapore este un model de urmărit, de studiat și de urmat, acel ideal spre care tind toate orașele din lume.

Susținut puternic de guvern și de mediul privat, mediul de start-up-uri din industria tech a cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, iar în momentul de față aceste companii au nevoie de finanțare.
Singapore are potențialul de a deveni Silicon Valley-ul Asiei de Sud-Est. S-au cheltuit miliarde de dolari pentru ca acest oraș-stat să devină un etalon tehnologic pentru regiune, alături de China și India. Programele de incubare și centrele de cercetare-dezvoltare au fost readuse la viață și modernizate, ajutând nu doar startup-urile locale, ci și pe cele care se adresează unor piețe vecine, cum ar fi Malaezia sau Indonezia.

Deși în acest moment guvernul a schimbat politicile privind susținerea industriei, principalele semne de întrebare pentru fondurile de investiții țin de evoluția pieței după ce autoritățile vor relaxa investițiile în infrastructura de start-up-uri.
Aceștia nu sunt primii pași ai orașului spre statutul de lider tehnologic regional – în 1997, investitorul Finian Tan a fost numit ministru al comerțului într-un efort al autorităților de a stimula dezvoltarea tehnologică, ceea ce a dus câțiva ani mai târziu la apariția unor noi fonduri de investiții în piață.
Cu toate acestea, o bună parte din bani s-a îndreptate spre China. În prezent, Singapore este un mediu mult mai ofertant pentru companiile de venture capital, tocmai pe fondul apariției unui număr mare de start-up-uri de succes. Mai mult, eforturile guvernului din 1997 a dus la crearea unui grup de investitori singaporezi cu experiență pe piața chineză, dar care în acest moment sunt interesați de investiții în țara lor natală.

Prin programul de infrastructură Technology Incubation Scheme, 108 startup-uri au primit finanțare de 50 milioane de dolari. Acceleratorul JFDI, condusă de investitorul Hugh Mason, cu care Biz se va întâlni în luna ianuarie în Singapore, a ajutat 26 de startup-uri cu finanțare de 25.000 de dolari iar două treimi din aceste companii au reușit să atragă finanțare de tip seed funding de peste 500.000 dolari.

În următoarele săptămâni vom lua contact cu acest mediu antreprenorial efervescent și imprevizibil, luând atât pulsul mediului de investiții cât și startup-urilor tehnologice și al companiilor din IT&C din Singapore care au reușit să se impună ca branduri globale în ultimul deceniu. Pregătim materiale în exclusivitate cu oamenii-cheie care susțin dezvoltarea tehnologică a orașului-stat care vrea să devină noul Silicon Valley din Asia.

Economia singaporeză se bazează pe prețuri stabile și pe un PIB pe cap de locuitor mai mare decât al multor țări dezvoltate. La o populație de 5,4 milioane de locuitori (cât Bucurestiul plus vreo 8-10 județe mai mari), PIB-ul pe cap de locuitor este de 54.040 de dolari.
PIB-ul general este de 326,5 miliarde de dolari. La baza economiei stau exporturile, în principal de electronice de consum, produse din sfera tehnologica, produse farmaceutice. Exporturile nete aduc anual în visteria statului un sfert din PIB-ul tarii.

De asemenea, Singapore a reușit să atragă investiții majore în domeniul biotehnologiei, în cel farmaceutic și al producției de tehnică medicală. Statul asiatic reușește să strângă un stoc de investiții străine directe care depășesc de două ori PIB-ul țării și care sunt destinate în special sectorului serviciilor financiare, în cel industrial și mai ales în producția de componente IT. Totodată, Singapore are și una dintre cele mai reduse rate de șomaj din lume, de doar 2%.

Ca revistă de business, cum să nu vrei să iei pulsul unei astfel de economii? Cum să nu fii curios să descoperi chiar de la fața locului care sunt mecanismele ce pun în mișcare acest sistem?

Redacția Revista Biz
Redacția Revistei Biz

Am prezentat doar câteva dintre motivele pentru care Singapore este destinația internațională aleasă de Biz pentru 2015. După ce în anii trecuți am realizat ediții speciale în Bruxelles, Londra, New York & Silicon Valley și principalele 4 orașe din Germania, în ianuarie echipa editorială a revistei își mută activitatea în acest oraș uimitor pentru a realiza prima ediție din 2015.

Începem anul în forță, cu interviuri și întâlniri cu unii dintre cei mai importanți stategi financiari, oameni de lobby și miliardari, cu analiști și arhitecți care știu cum va arăta lumea de mâine, pentru a aduna cele mai noi informații despre 2015 și despre cum se va modela viitorul.

Partenerii principali ai acestui număr unic Biz sunt UniCredit Țiriac Bank, TNT Express și Air France KLM.

Fiecare întâlnire și experiența echipei Biz în Singapore va fi relatată și pe canalele social media ale revistei, sub hashtagul #bizsingapore, pe care vă invitam să-l urmăriți la începutul anului viitor.

Articole populare Ultima luna

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. Foarte tare mutarea. In Singapore poti intradevar sa faci afaceri de succes. E foarte frumos sa te muti cu afacerile in toata lumea. Va urez succes.

  2. #2 Comentariu nou

    1. Singapore eeste cel mai tehnologizat oras din lume.
    2. Este pe locul 2 on lume la viteza de internet
    3. Biz inseamna ca are fonduri a dracului de mari de isi permit acest lucru.
    4. ii invidiezzzzzzzzz

  3. @Ticuleanu Alexandru Multumim! Speram sa venim cu tolba plina de interviuri si articole uimitoare! Este intr-adevar frumos sa te muti cu echipa in marile orase ale lumii. Avem si de lucru dar ne si distram si ne plimbam!

    @Alex ai dreptate. Este cel mai tehnologizat oras! Este senzational ce-au facut in 20 de oameni acei oameni. Speram sa ajungem si noi asa in urmatorii 20! 🙂 Legat de bani, imi plac comentariile ca ale tale! Mai ales partea in care ne invidiezi. Banii se fac, dar cel mai important este sa faci ceva cu ei!

Adaugă comentariu