Marian Oprea (c) Mediafax Foto

Dacă toți cei din jur ți-ar spune într-o zi că ești terminat în meseria ta, că ești depășit, că nu mai ai nicio șansă, că e mai bine să te retragi, să te apuci de altceva.
Dacă toată lumea cu care ai lucrat până atunci te-ar ignora deodată, pentru că i s-ar părea că nu mai însemni nimic, că faci eforturi inutile de a-ți continua performanța.
Ai avea puterea să o iei de la început?

Sună a scenariu de film american mediocru și plin de clișee, știu, în care eroul principal, filmat în ralanti, dă lovitura la final, pe o muzică dramatică.

Dar am întâlnit un astfel de om. În realitate. L-ați văzut la televizor, foarte recent, câștigând una dintre cele două medalii ale României la Campionatele Europene de Atletism de la Praga.

Marian Oprea
Cel mai bun sportiv la triplu salt pe care îl are România. Omul care poate face o săritură de 17 metri în lungime.

Marian Oprea (c) Mediafax Foto
(Foto: Courtesy Mediafax Foto)

Povestea:

2004. Olimpiada de la Atena
Marian Oprea devine vicecampion olimpic.
Foarte tânăr, 22 de ani, abia pornise pe drumul performanțelor sportive internaționale.

Pentru un sportiv, întinderile și rupturile musculare sunt probleme banale. Grav este atunci când se deteriorează zone importante ale corpului – genunchi, spate.

Asta am pățit eu: după Atena, când mă pregăteam pentru a următoarea Olimpiadă, unul dintre genunchii mei a cedat.
Dureri când mă dădeam dimineața jos din pat. Dureri chiar când urcam scările.
Tendonul patelar. „Boala săritorului” – cum se spune popular.
Tendonul se deteriorează, se inflamează, pentru că fiecare articulație a corpului suportă de opt-zece ori greutatea corpului la aterizarea după săritură.

Marian are 85 de kilograme la o înălțime de 191 de centimetri.

Majoritatea medicilor care m-au văzut au fost foarte sceptici cum că mai pot continua cu sportul. Unul chiar mi-a zis „Corpul nu este făcut să dai tu cu el de pământ.”
Dar eu am vrut să merg mai departe, să nu ratez Olimpiada de la Beijing.
Am recurs la cel mai rudimentar tratament: infiltrațiile. Eficiente pe moment, dar cu efecte adverse. Distrug țesuturile din jur. Tendonul devenise rigid și se umpluse de noduli.

Olimpiada de la Beijing 2008
Marian Oprea iese pe locul 5 la proba de triplu salt.

Jurnaliștii care știau de problema mea m-au întrebat dacă mă retrag din activitate.
Nici vorbă!

Sfârșitul lui 2008
Operație pentru refacerea tendonului la o clinică din Finlanda.

Înainte de operație, am învățat să merg cu cârjele pentru a mă obișnui. Aveam 26 de ani.

Recuperarea
O lună în cârje.
Două luni exerciții de recuperare. Câte 6-7 ore de exerciții pe zi, într-o clinică din Franța. Mușchii de la piciorul operat se atrofiaseră de nefolosire.

După șase luni, am început antrenamentele de la zero. Am învățat să sar din nou.

Apoi alte luni de zile, recuperare cu medicii lotului de atletism al Spaniei.

Aproape doi ani, 22 de luni,  am stat departe de orice concurs. Cel mai greu a fost asta, să stau departe de stadion, să-mi păstrez zi de zi speranțele că voi mai participa din nou la concursuri, nu operația sau lungile luni de recuperare.

Ceilalți

Au fost destui cei implicați puternic în atletism care aveau absența totală a convingerii că eu aș mai putea fi util sportului românesc – spune Marian, alegându-și cu grijă cuvintele.
E poate normal: procentul sportivilor care se retrag definitiv după o accidentare importantă este mult mai mare decât al celor care revin.

2010, mai
După doi ani de absență, revine în competiții și câștigă un Grand Prix în Macedonia.
Apoi medalie de argint la un campionat european (Barcelona).

La Barcelona, mai important decât medalia era faptul că săritura a fost foarte apropiată ca performanță de cea mai bună pe care o obținusem vreodată în cariera mea.

Apoi medalie de bronz la Campionatele Europene de la Paris

Acum
Marian Oprea a fost unul dintre singurii doi sportivi români care au urcat pe podium la Campionatele Europene de sala Praga 2015.
Se pregătește intens pentru Campionatul Mondial din vară și, mai ales, pentru Olimpiada de la Rio.

Cred că cel mai important lucru este că după 15 ani de carieră mă simt la fel de bine și cred că pot performa în continuare.
Pentru că am avut curajul să îmi depășesc limitele.
Limitele sunt doar cele pe care ți le impui singur.

Atât. Cred că nu mai e nevoie să spunem mai mult.

Această succintă povestire este urmarea invitației la un mic dejun cu campionul Marian Oprea pe care am primit-o din partea Samsung.
Samsung a lansat anul acesta pe piață smartphone-ul Samsung Note Edge.

E un telefon „altfel”, care depășește limitele, barierele telefoanelor inteligente în privința design-ului și tehnologiei: ecranul se prelungește lateral printr-o curbă (Edge).
Nu este un artificiu de proiectare, pentru că această latură curbată are rostul ei în utilizare: poți vedea (și avea acces rapid), independent de ceea ce rulează pe ecranul principal (de pildă un video) la aplicațiile utilizate frecvent, la alerte sau icon-uri de funcții.
Este un telefon de top, optimizat pentru navigarea pe Internet și ebook-uri. Aveți aici specificațiile.

samsung note edge

În cadrul campaniei „Depășește-ți așteptările” de promovare  a Samsung Note Edge, cinci personalități din România – Andi Vasluianu, Marian Oprea, Creative Monkeys, Corina Vlădescu și Alexandrina Hrisov – vin cu propriile povestiri despre momentele lor de cumpănă. Le puteți citi aici.
„Depășește-ți așteptările” nu este neapărat un îndemn, ci o filosofie de viață.

(Avertisment:  #acestanuesteunadvertorial. 🙂 L-am scris pur si simplu de plăcere.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close