umidificator de aer Philips HU4801 3

Vine iarna, nu mai stăm cu ferestrele deschise și dăm drumul la calorifere.
Aerul din încăperi devine uscat. Există varianta unui vas cu apă așezat pe calorifer, dar măsura acesta este depășită, de pe vremea bunicilor, pentru că între timp tehnologia a evoluat.

Dacă aerul este prea uscat, e posibil să ne trezim dimineața cu nasul, buzele, gâtul şi pielea uscate şi cu o senzaţie de sete. Cei mai afectaţi sunt copiii.
Un aer uscat favorizează totodată afecțiunile respiratorii.

Am testat zilele acestea umidificatorul de aer Philips HU4801/01.
Despachetatul și montatul au durat doar câteva minute, pentru că aparatul este simplu din punct de vedere al construcției, dar eficient.
Pornit la maximum, consumă cât un bec de frigider, 14W.

umidificatorul de aer Philips HU4801

Distribuie uniform aerul umidificat în întreaga cameră şi împrăştie cu 99% mai puţine bacterii în comparaţie cu umidificatoarele ultrasonice – după cum spune producătorul.
Partea de jos cuprinde rezervorul în care torni apă (funcționează foarte bine cu apă de la robinet) și filtrul absorbant.

umidificatorul de aer Philips HU4801

Filtrul captează din aerul aspirat de către umidificator particulele mari, cum ar fi părul oamenilor/animalelor şi praful.
Vedeți în poză că partea superioară a filtrului este mai murdară: a adunat ceva praf din cameră.
Și rezervorul, și filtrul se curăță/spală foarte ușor sub jet de apă.

umidificator de aer Philips HU4801

Partea superioară cuprinde sistemul de evaporare (tehnologie NanoCloud).
Aerul sănătos este evacuat din umidificator la o viteză constantă, fără să se formeze ceaţă în casă și fără să pulverizeze microparticule de calcar din apă.

Putem regla două viteze, standard și silențioasă. În acest din urmă caz, nivelul de zgomot este zero, potrivit pentru funcționarea eficientă de noapte.
Și în cazul funcționării standard, zgomotul este abia perceptibil, aș zice chiar relaxant 🙂

umidificator de aer Philips HU4801 2

Când umidificatorul de aer Philips consumă toată apa din rezervor, se oprește automat și ne avertizează printr-un led roșu.

Îl recomand pentru că vine cu câteva avantaje:
– Este semnat Philips, un brand de excelență în industria electrocasnicelor
– Design-ul este minimalist, elegant; umidificatorul de aer Philips se încadrează și în interioarele sofisticate
– Are dublă funcție, de purificator de aer și de umidificator
– Este ușor de întreținut și economic la consum
– Prețul este convenabil, de aproximativ 400 de lei
Avantajul este că îl poți folosi mulți ani și, în mod sigur, costă mai puțin decât medicamentele pentru întreaga familie în cazul virozelor, rinitelor șamd.
Este un must-have mai ales pentru familiile cu copii. Și nu numai.

umidificator de aer Philips HU4801 3

Detalii despre umidificatorul de aer Philips HU4801/01, aici.
Dacă vrei să vezi cum funcționează, click pe acest video:

3 Comments

  1. Daca nu deschidem geamurile si respiram (deci eliminam umezeala in aer), cum anume se usuca aerul din locuinta ?

  2. Instalațiile de încălzire usucă, în cele mai multe cazuri, aerul. Ca sugestie: umiditatea aerului din locuință poate fi masurată cu un dispozitiv numit higrometru. Nu e deloc scump.

  3. crazymotherbaker, la mine umiditatea e exact cat trebuie 48-54% în sezonul cald.

    Iarna, după pornirea caloriferelor, umiditatea în casă se duce la sub 20%. Nu numai atât, dar nu-și revine nici dacă deschid ferestrele pentru că, oarecum contraintuitiv, și aerul înghețat de afară e mai uscat decât în timpul verii.

    * valori măsurate în ultimele două ierni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close