M-am întrebat adesea din ce substanțe sunt făcute perechile de ecleruri, ambalate frumos într-o caserolă din plastic și lungi de 2o de centimetri, de costă doar 2 lei și 80 de bani. Amândouă. La hipermarket.
N-aș putea să spun că mi-e milă de vacile pe care le văd la televizor strecurându-și capetele printre barele de oțel către un furaj incert, turnat automat de mașini. Dar mă indispune imaginea animalelor industrializate care ne livrează lapte industrializat. Din furaj pentru animale, furaj pentru oameni.
Și telemeaua Dorna aud că se face acum în Polonia.

Cea mai scârboasă chestie din București este pizza de cartier: cu blat gros, înmuiat în zemurile scurse din legumele congelate, din salamul ieftin sau din „kaiser-ul” slinos.

_____________________________

Aici, dai peste o brutărie antica la fiecare kilometru de stradă. Cu sumedenie de feluri de pâini, chifle și grisine. Cu tăvi în care așteaptă paste migălite, gata de aruncat în oala cu apă clocotită când ajungi acasă, și prăjituri cât o monedă. Se cumpără cu suta de grame.

Feluri multe, dar cantități decente. Abundența e de prost gust.
(Acum 16 ani, când am ajuns prima dată la Milano, n-am înțeles de ce un magazin de 50 de metri pătrați expunea doar cinci perechi de cizme și avea trei vânzătoare.)

În prăvăliile gen aprozar, găsești patru feluri de roșii și opt de salată, deși noaptea sunt 5 grade.
Dovlecei cât un deget culeși cu tot cu floarea galbenă, gata a fi umplută cu tocătură delicată sau brânză. Fragi și coacăze. Usturoiul, ceapa și nucile par căzute dintr-un tablou flamand. Întrebi ce fructe sunt minunile astea galbene cu formă ciudată care miros a lămâie și vânzătoarea îți confirmă că sunt chiar lămâi.

În mezelării, salamurile sunt opere de artă uscate la aer luni întregi, iar calupurile de brânză par de pe vremea romanilor.

În orice restaurant ai intra, fie și fast food-uri locale,  nu ai cum să iei țeapă. Toți știu meșteșugul de a strecura, de pildă, într-o chiflă fermă câteva feliuțe transparente de friptură rece de vițel, alături de rucola și trei stropi de maioneză adevărată, cu rezultatul unei minuni gastronomice.
Și știu și momentul perfect când pizza cu prosciutto a devenit crocantă și aproape transparentă în cuptor și trebuie scoasă pe farfurie.
Lângă gară, fast food-ul internațional și-a închiriat locul, scump, într-un palazzo. Pare un muzeu, nici măcar americanii-turiști nu par că au chef să intre.
Refuzul de a mânca ce îți propun corporațiile prin importuri e sănătos și dă de lucru oamenilor de lângă tine.

bergamo (7)

Cea mai bună cafea din lume aici se bea. Proștii se bagă peste ce știe omul de la expresor și cer „americano”. Turiști fără minte.

Nu vezi mașini luxoase. Statutul social se declară mai degrabă prin eleganța hainelor și pantofii de calitate. Sclipiciul și etichetele de brand la vedere sunt pentru chinezi.
Elegantă trebuie să fie și haina de iarnă a câinelui scos la plimbare. Cu care prieten a quattro zampe ai voie în restaurant și bar.

bergamo

bergamo (1)

Oamenii sunt zvelți, burțile lipsesc, indiferent de vârstă. Cred că nimeni nu mănâncă ca sclavul în fața tastaturii, la birou. Cam totul, inclusiv bisericile, se închide între între 12.00 și 15.00.

bergamo (6)

(În mod excepțional, am putut face check-in în apartament la o oră imposibilă, 13.30, și doar pentru că managerii erau români.)
Încă trei ore de muncă după-amiaza și merg apoi să-și vadă de viețile lor.

Orașul la ora siestei.
Orașul la ora siestei.

bergamo (5)

Și oamenii au timp. Își fac timp să discute, să povestească. Poate prea tare, prea mult. Poate asta li se trage de pe vremea când, cu secole în urmă, își afirmau identitatea prin vorba tare și cântată sub jugul francezilor care le-au închis peste noapte mânăstirile vechi de la anii 1200 sau al austriecilor taciturni.

Pălăvrăgeala continuă are efecte: nu vezi oameni încruntați, frustrați și certăreți.

bergamo (4)

Ziarele „pe hârtie” au cel puțin 68 de pagini și nu par să o ducă deloc rău.

Vineri seara, în orașul vechi, municipalitatea a organizat un exercițiu al „să prețuim ce avem, să învățăm să trăim frugal”. Toate becurile au fost stinse timp de o oră iar iluminatul s-a făcut cu lumânări și candele.  Restaurantele au servit porții mai mici și fără carne – cu trimitere la postul catolic înaintea Paștilor.
Ecologie fără trompete de ONG.

Nu știu dacă această qualità di vita va mai dura. Poate din cauză că orașul acesta vechi de peste 2500 de ani tocmai discuta despre cele două tabere de musulmani care s-au păruit la periferie pentru accesul într-o moschee.
Poate din cauză că și acolo televiziunea tembelizează. M-am uitat fix cinci minute la posturile locale. Pe unul se discuta despre justiția „care nu-și face datoria”, iar invitați erau niște politicieni cu figuri de pungași. Iar pe altul, se desfășura un reality show  într-un service auto, cu niște mecanici care se îndemnau să bea vopsea. A câștigat cel care chiar a dat pe gât o cutie cu email roșu.

________________________________

Cred că am cam uitat să trăim.

7 Comments

  1. Victor, exista lucruri care ne lipsesc, e drept, dar si noi sa stii ca avem voie sa traim astfel. Si chiar putem face asta! Cumparand constient, doar de la oameni care chiar fac. Boicotand supermarketurile care ne ofera, complet anormal, rosii timp de 365 de zile pe an. Fiind constienti de mancarea pe care o punem in gura (aici intrand chiar si cantitatea!).
    E adevarat ca e mult mai simplu sa luam totul de la un mega din colt, insa nu asa o sa ajungem sa traim bine.
    Eu cred ca trebuie sa pornim o noua revolutie alimentara, altfel oamenii nu vor ajunge sa fie constienti ca asemeni poluarii industriale, alimentatia poate ucide. Sau poate salva…

  2. Chiar asta discutam recent și așa e: găsești chestii adevărate de mâncare și la noi, daca te straduiești un pic și daca înțelegi că mai puțin înseamnă uneori mai mult și mai bun.

  3. Ai mare dreptate, Victor, cu ceea ce spui in legatura cu “calitatea vietii”. Cred ca noua ne lipseste conceptul sau il intelegem gresit si il asociem cu luxul, mofturile.
    Cred ca e in special o insusire a burgheziei. Care la noi e aparuta mult prea recent.

  4. La sfarsit ai dat explicatia perfecta: “orașul acesta vechi de peste 2500″…. au avut timp si sa se cizeleze si sa invete, bineninteles, au si vrut asta! 😉

  5. Am trait o vreme in Italia si apoi am revenit in Romania. Tot ce ai povestit despre calitatea vietii in Italia – asa am simtit si eu si m-am intrebat mereu de ce la ei e asa si la noi, altfel. De ce noi suntem intr-o goana nebuna dupa lucruri multe si fara valoare, de ce nu apreciem bucuriile simple. De cand am revenit in tara, am intrat si eu in roata asta care te macina incet, chiar daca nu alerg dupa spoiala, tot alerg, nu stiu dupa ce, dar alerg. Simt ca viata se risipeste fara sa ma bucur de ea. Sa fie oare si frumusetea, care in Italia este omniprezenta, iar pe noi, se pare, nu ne intereseaza? E suficient sa te plimbi un pic prin oras, ca sa iti dai seama ca la noi frumusetea este adeseori ignorata.

  6. Eu in nord inca nu am ajuns, m-am plimbat doar prin sud. Cred insa ca ai redat foarte bine atmosfera, mirosurile, gusturile. Exista o caldura la oamenii astia dar si o atentie sporita la detalii si frumos. Fie el cat de mic, magazinul/restaurantul, e incredibil de cochet.
    Apoi referitor la animalele de companie(obisnuita cu faptul ca la mine, in Arad, nu sunt bine-venite, mai niciunde), aici erau primite cu prietenie pana si in farmacii! Si ma gandeam cum ar reactiona lumea la noi daca ai intra cu un caine de talie mare in farmacie… S-ar isteriza cu totii! Ca aduci microbi! :)))
    Apoi mi-a mai placut faptul ca fiecare loc avea alt model de afisaj referitor la animalute. 🙂 Cum spuneam, detalii!
    Da, stiu sa traiasca, au mici tabieturi la care nu renunta. Familia si prietenii sunt importanti pentru ei, vedeam seara in restaurante cum se strangeau cu totii si cata veselie era.
    In concluzie, da, noi am cam uitat sa traim!

  7. Dear Mr. Kapra
    I have read the above post and although at first sight it seems insightful it has many flaws . I have traveled many times in Romania and I found Romanians being happy full of life and quite polished. They did not strike me as working machines or insensitive people. The question of missing on life is not a Romanian issue it is just a pure fear of us as human beings.
    The dissertation about opulence, abundance and portion size is hilarious to say the least. I believe that is about making choices not missing options. In fact poor people in western countries have the highest obesity rate and that has nothing to do with opulence.
    Last but not least I have seen many people that have little in the way of financial means that are leading incredibly full filling lives. I would encourage you to think about the old say the grass is always greener on the other side of the fence. If I can give you one pice of advise please remember to live in your beautiful country and embrace your own. It always pays back

    Respectfully X

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close