facebook-democracy

Pe Ivan Zubeldian (pseudonimul lui Florin Cojocariu) îl știu de vreo zece ani. Am colaborat într-o vreme. Fizician, specialist în marketing, creator în anii 90 al unui proiect online care a sucombat pentru că se născuse prea devreme în România, fin observator politic. Astăzi, întreprinzător într-un domeniu practic, care nu are neapărat legătură cu tehnologia.
Nu am fost întotdeauna de acord cu ideile lui, dar am recunoscut că știe să le articuleze și că nu le ia de-a gata.
Activ pe Facebook (prin conținut, nu doar prin share și like), Ivan și-a anunțat ieri retragerea de pe această rețea socială, printr-un text care merită citit, cu care poți să fii de acord sau nu.
De aceea îl și împrumut pe blogul meu:

„Sunt deja câteva săptămâni de când contemplu ideea de a renunța complet la Facebook.
Mai întâi mi-am dezinstalat aplicația de iPad dar am ezitat să merg mai departe. Dacă nu am făcut-o până acum este pentru că nu mi-am dat seama care e de fapt problema cu Facebook, ce anume e acel lucru care pare pervers și oarecum amenințător în dependența pe care o produce.

Mi-am spus, uite, fără Facebook nu era nici o șansă ca povestea cu zilierii să ajungă la Dragoș Pâslaru.

Și adevărul e că Facebook e un canal foarte bun de comunicare politică directă, dacă vrei să trimiți mesaje către politicieni despre care știi că le citesc.

Azi însă am citit un articol (mulțumită Facebook, evident) mult mai profund decât pare la prima vedere: http://www.vox.com/…/…/6/13509854/facebook-politics-news-bad.

Ăsta e un post lung pentru că mi se pare important ca cei câțiva care vor rezista să-l citească până la capăt să înțeleagă că nu e vorba nici de o enervare temporară, nici de o formă de dileală. E vorba de ceva ce ne poate schimba viețile în rău în mod semnificativ , fără ca măcar să ne prindem că ceva se întâmplă.

Am realizat azi că toxicitatea reală a Facebook vine din faptul că algoritmii pe care-și construiește feed-ul par construiți după regulile dependenței: află ce produce plăcere și reacție imediată și crește doza. Indiferent de conținutul de realitate din informațiile pe care le selectezi.

Celebrele echo-chamber observate în timpul alegerilor sunt de fapt miliarde de camere de ecou: fiecare cont de Facebook are una. Imaginea poate părea sinistră dar nu e exagerată: devenim captivii unui flux de informații al cărui principal scop e să ne producă plăcere recompensându-ne reacțiile psihologice extreme și ignorând complet gradul de realitate al informațiilor cu care ne alimentează.

Sigur, ce se întâmplă în campaniile electorale e mult mai dramatic și mai vizibil, atunci vedem cât de periculoase sunt camerele de ecou, însă ce nu e așa de vizibil cred că e cu mult mai dramatic: riscăm să ajungem să trăim într-o realitate informațională virtuală, care ne decuplează complet de la adevărata realitate.

Nu știu dacă încă realizează cineva că hackerii ruși e posibil să fi compromis Facebookul în întregime fără să fi avut nevoie de o singură parolă de admin. Doar speculând absurditatea unui algoritm bazat pe regulile dependenței. Pentru că așa numitele “echo-chambers”, în care a crescut sprijinul extrem și irațional pentru Trump sau pentru Sanders, nu sunt rezultatul unor linii de cod alterate ci doar al deturnării algoritmului înspre un scop criminal. Exemplu aparent benign din articol cu paginile pro-Trump din Macedonia arată că nici măcar nu e nevoie să investești bani pentru a decupla susținătorii unui candidat de la realitate. Mulți pot s-o facă doar ca să se distreze sau să facă trafic.

Mai rău, în spate nu e o intenție a Facebook de a oferi servicii mai bune, algoritmul news-feed-ului pare gândit pentru a da dependență din rațiuni comerciale: utilizatori activi, captivi pe platformă și care nu migrează la competiție. Dovada? Twitter, care nu a avut algoritm, îl schimbă și ei. Pentru că, cel mai probabil, pierd utilizatori. Pentru că fluxul de postări moderat de algoritmul Facebook e mult mai “rewarding” decât fluxul de postări al prietenilor tăi, așa cum se întâmplă în timp în mod real.

În fine, un ultim argument pentru ideea că Facebook-ul e toxic și periculos: ni se induce cumva ideea că e posibil să avem câteva sute sau mii de “prieteni”. Pentru că postările sunt deja selectate după un algoritm care știe ce ne va place, avem impresia că “prietenii” noștri de pe Facebook împărtășesc aceleași valori ca noi. De aceea punem preț pe părerile lor. Iar ei la rândul lor ajung să se considere “camarazi de idei” cu noi. E un efect de feedback remarcabil. Numai că e vorba despre oameni despre care nu știm absolut nimic. Despre oameni care pot gândi exact invers decât noi în materie de valori fundamentale. Am avut surprize multe, de exemplu, cu unii dintre prietenii mei băsiști de pe Facebook care, odată cu prăbușirea lui Băsescu, s-au dovedit a fi opusul a ceea ce credeam eu bazat pe comentariile lor anterioare. “Camerele de ecou personale” pe care Facebook ni le creează prin al său algoritm sfârșesc prin a crea o viziune schizofrenică (în sens strict medical) asupra lumii. E greu de prevăzut unde va duce expunerea continuă la un astfel de flux și îndepărtarea treptată a utilizatorilor de la sursele alternative de informație despre realitate.

Se poate argumenta că media tradițională face același lucru. Sigur, televiziunile și presa “scrisă” încearcă să-mi capteze atenția și să-mi modifice opțiunile. Diferența e că nu e un singur ziar sau TV care face asta, există o competiție sănătoasă care oferă o imagine rezonabil de precisă a realității. Pe când algoritmul care creează dependență cu care lucrează Facebook mă face captivului unei singure surse: un algoritm care nu e interesat de adevăr ci de cât timp petrec eu pe Facebook.

Ăsta e motivul principal pentru care de azi renunț să mai scriu sau să citesc postările pe Facebook. Nu am să închid contul pentru ca vreau ca postarea asta să rămână accesibilă și am nevoie de drepturi de admin la câteva pagini. Mă mut însă pe Pinterest (nu pe Instagram, evident) și pe Twitter: aathanor.”

1 Comment

  1. problema e chiar mai grava (iar omul respectiv, desi ajunge chiar langa ea, n-o atinge cu subiect si predicat): radicalizarea. algoritmul facebook izoleaza utilizatorul intr-o bula a propriilor pareri, unde nu mai gaseste decat opinii similare, fapt care se accentueaza in timp: cu cat citesti mai multe postari dintr-un anumit registru, cu atat primesti mai multe in newsfeed. chestia asta, pe langa faptul ca iti taie accesul la idei alternative/contraargumente/etc., iti si intareste ideea ca parerile tale sunt definitiv corecte: sunt inconjurat de oameni (“prieteni”!) care gandesc la fel, deci e clar ca noi gandim corect. adaugam la asta usurinta cu care se rezolva aici impulsul (natural) de a ne inconjura doar de oameni cu pareri si interese similare – un click sau doua (unfriend/block) – si rezulta ce spuneam mai sus: o radicalizare tot mai accentuata. nu m-ar mira ca, in cativa ani, un studiu sociologic sa arate ca fb a avut o influenta importanta in divizarea accentuata, pe diverse teme, pe care o vedem deja in interiorul comunitatilor.
    asta-i si motivul pentru care pastrez in lista de fb oameni cu pareri complet diferite de ale mele. eu ii numesc “maimutele din gradina mea zoologica” – desi stiu ca sunt nedrept: pana la urma, tot eu sunt ala care obtin un folos de pe urma lor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close