ultrahd 4k tv

Riguroșii tehnic s-ar putea să se scandalizeze pentru că pomenesc de „televizoare 4K”.
Corect ar fi să vorbim de televizoare Ultra HD și atât, 4K fiind un termen propriu cinemaului digital.
Însă această denumire (4K) a intrat în vocabularul curent și o întâlnim pe etichetele Smart TV-urilor din magazine.

Nu are rost să ne batem capul cu asta, important este să reținem că un televizor Ultra HD/4K vine cu o revoluție a imaginii: dacă deja banalele televizoare Full HD oferă o rezoluție de 1920×1080, cele Ultra HD o dublează, pe orizontală și verticală, la 3840×2160.
Astfel, televizoarele Ultra HD redau rezoluții de patru ori mai mari comparativ cu cele Full HD, împreună cu o calitate și dinamică a imaginii superioare, mai multe detalii, contrast și culori mai apropiate de realitate.

Dacă cercetezi piața de televizoare online ai surpriza să găsești modele Ultra HD exclusiviste cu prețuri de 20.000 – 38.000 de lei, dar și unele convenabile pornind de la 1800 de lei.

De unde luăm conținut Ultra HD?

Bun. Îți cumperi un televizor Ultra HD, îl conectezi la priză.
De unde iei conținut video Ultra HD?
Până la apariția și în România a unor canale TV care să emită în acest standard, avem câteva surse de conținut la îndemână:
Youtube. O căutare pe termenul „4K” pe Youtube ne returnează peste 29 de milioane de rezultate. Bineînțeles, nu toate cele 29 de milioane de materiale video sunt de interes, dar găsești o sumedenie de documentare captivante, reportaje din sport șamd.
Orice Smart TV de generație nouă vine cu aplicația Youtube instalată, așa că tot ce îți rămâne de făcut este să conectezi televizorul la Internet pentru a te bucura de imagini Ultra HD.
De asemenea, pe Vimeo găsim peste 30.000 de clipuri video etichetate „4K”.
Înregistrările video personale. Unele modele de camere video de tip Action, camere foto mirroless sau DSLR, unele smartphone-uri înregistrează video la rezoluția Ultra HD. Dacă ai un astfel de echipament poți vedea imagini personale (vacanță, evenimente de familie) la calitate impecabilă pe un televizor compatibil.
Furnizorul de televiziune prin satelit ASTRA. Livrează canale TV internaționale Ultra HD. Funcționează fără abonament, dar trebuie să cumperi un decodor și antena satelit.
Netflix. Transmite și filme în format Ultra HD.
În privința serviciile Video on Demand, este posibil ca în viitorul apropiat Amazon Prime să devină disponibil pe piața din România – spune Victor Armășelu, Director CE & IT, Samsung Electronics România.
INES. Experimental, grupul INES a lansat primul canal TV premium în standard 4K/UHD din România,  FUNBOX 4K/UHD. Este valabil în anumite zone din București și din împrejurimi pentru clienții operatorului.
Filme pe discuri Blu-ray. Apar continuu în magazine filme pe disc în standard Ultra HD, inclusiv unele vechi, remasterizate.

televizor-ultra-hd-4k

Sunt capabile televizoarele Ultra HD/4K să ofere o imagine mai bună a posturilor TV HD?

Cum conținutul video în standard Ultra HD este deocamdată oarecum limitat, apare imediat întrebarea cum vedem posturile TV obișnuite pe un televizor de cea mai nouă generație?
Producătorii promit în acest caz imagini îmbunătățite prin tehnologia Upscaling.
Pentru răspunsuri competente i-am rugat să explice pe specialiștii Sony, Samsung, LG și Philips:

Sony. Procesoarele televizoarelor Sony 4K Ultra HD îmbunătățesc calitatea imaginii, indiferent de sursa de semnal, prin analiza pe care o face fiecărui cadru și a comparației acestuia cu șabloanele de imagine pe care le are stocate în baza de date.
Procesorul ia decizile necesare de calibrare a fiecărui cadru, fie că este vorba de detalii, culoare sau contrast. Șabloanele pe care procesorul de imagine le conține sunt bazate pe experiența pe care Sony o are în cinematografie, transmisiuni TV (producția de camere de cinematografie și transmisiuni TV) și crearea de conținut video (senzori de imagine).

Samsung: Prin procesul de Upscaling, calitatea imaginilor este îmbunătățită și este adusă cât mai aproape de nivelul detaliilor și al culorilor conținutului original. Datorită algoritmilor Tizen – sistem de operare dezvoltat de Samsung – și a procesoarelor puternice, rezoluția și dinamica imaginilor sunt vizibil îmbunătățite și permit vizionarea de conținut la o calitate apropiată de Ultra HD din surse ce nu îndeplinesc acest standard, inclusiv imaginea HD a posturilor TV.

LG:  Datorita tehnologiei LG 4K Upscaler, ne bucurăm de o imagine mai bună chiar dacă urmărim posturi TV cu rezoluție HD (care este mai mică decât standardul 4K).
În același timp pentru ca un TV sa fie acreditat cu standard HDR, cum sunt toate modelele LG Ultra HD, acesta trebuie să îndeplinească niște criterii mai ridicate în ceea ce privește rata de contrast, luminozitate, coloristica și astfel posturile TV HD se văd și mai bine.

Philips: Nu trebuie să vă așteptați la miracole din partea unui televizor 4K, să transforme orice imagine care este emisă la o calitate HD (sau SD) astfel încât să atingă performanțele UHD. Televizoarele 4K folosesc un proces de convertire a imaginilor (upscaling / upconverting) pentru încadrarea acestora pe marile ecrane 4K ce folosesc o rezoluție de 3840 x 2160. Realizată într-un mod corect, îmbunătățirea imaginilor HD este realizabilă.

Ce avantaje ai dacă îți cumperi un televizor Ultra HD

Tehnologia Ultra HD oferă de patru ori mai multe detalii pe centimetrul pătrat în comparație cu vechiul standard TV. Contrastul, profunzimea imaginii și culorile sunt mult îmbunătățite.

Un televizor Ultra HD nu va trebui schimbat mulți ani de acum încolo, pentru că această tehnologie nu mai e un experiment, va rămâne.

Gamerii vor vedea diferența când cuplează consola de jocuri la un TV Ultra HD.

Datorită tehnologiei Upscaling, posturile TV HD se văd la o calitate mai bună decât pe un televizor de generație veche, Full HD.

Prețurile unor astfel de televizoare au devenit convenabile.

Fiecare din marii producători au inclus tehnologii proprii în televizoarele Ultra HD (de exemplu, ecranul curbat), trebuie doar să te informezi înainte de a alege.

Ce televizoare Ultra HD/4K găsim acum la eMAG. De la cele mai ieftine la cele hi-end (link-uri neafiliate)

Samsung
Cea mai accesibilă ofertă este televizorul LED Smart Samsung, 101 cm, 40KU6092, 4K Ultra HD, la prețul promoțional de 1.799 lei. Pentru mai multe detalii, accesează link-ul de aici.

În schimb, în zona superioară de specificații și dotări, se găsește televizorul SUHD Curbat Smart Samsung, 198 cm, 78KS9500, 4K Ultra HD, la prețul de 38.000 de lei. Pentru mai multe detalii, găsești link-ul aici.

LG
Model 43UH603V, 109 cm, rezoluție UltraHD,  HDR Pro și Smart TV webOS 3.0 la 1.799 lei.
Pentru mai multe detalii, accesează link-ul de aici.

Model OLED65E6V, 164 cm, tehnologie OLED 4K, HDR Dolby Vision, 3D, SmartTV webOS 3.0, grosime de 2.57mm la 24.999 lei.
Pentru mai multe detalii, accesează link-ul de aici.

Sony
Cel mai accesibil TV Sony UltraHD/4K este modelul 49XD7005 la 2.799 lei.
Pentru mai multe detalii, accesează link-ul de aici.

Cel mai scump TV Sony Ultra HD/4K din oferta eMAG este modelul 75XD94 la 24.500 lei.
Pentru mai multe detalii, accesează link-ul de aici.

Philips
Modelul 43PUS6501/12, 4K Ultra HD este cel mai convenabil TV Philips din oferta eMAG, la 2299 lei.
Pentru detalii, accesează acest link.

Modelul 75PUS7101 4K Ultra HD este cel mai scump TV Philips din oferta eMAG, la 16.999 lei.
Pentru detalii, accesează acest link.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close