Vaca este un animal inteligent, deși mulți sunt de altă părere – îmi spune agronomul Gheorghe Dume, proprietarul fermei Unic Prodcom din Oltenița, unul dintre furnizorii principali de lapte, de zece ani, ai Danone România.
De pildă, a învățat să se lase mulsă de roboți, de fiecare dată când simte că a venit momentul, adică de câteva ori în 24 de ore. Când are ugerul plin, vaca se duce și se așază la rând cu suratele și așteaptă răbdătoare, până când se eliberează unul dintre cei patru roboți. Cum se întâmplă, vedem în acest clip:
După fiecare vacă, roboții dezinfectează automat instalația de muls.
Au învățat și să dea drumul la instalațiile de periat/masaj – care le relaxează, pentru că au și așa ceva: niște perii cilindrice care încep să se rotească și să le scarpine când sunt împinse cu capul.
O vacă de aici, de la ferma din Oltenița, dă în medie 31 de litri de lapte pe zi.
Vacile sunt de rasă, dar această producție record nu ar fi posibilă fără nutriționist și computere. Nutriționistul medic veterinar stabilește compoziția hranei (nutreț preparat, cereale, vitamine, minerale), iar softul acestei mașini germane (pare banală, care costă cât un Lamborghini) prepară cu precizie rețeta și o livrează la boxe:
De altfel, computerele publică tot timpul statistici precise.
Fiecare vacă are prins la gât un colier cu cip, cip care transmite diverse informații: starea de sănătate a animalului, de câte ori a mers la muls, cât lapte a dat etc.
Un server centralizează datele:
Nu se mai poate face agricultură eficientă fără tehnologie – conchide agronomul Gheorghe Dume.
De la ferma din Oltenița, laptele, aproximativ 20.000 de litri pe zi, pleacă în autocisterne la fabrica Danone din București.
Ce se întâmplă cu laptele proaspăt ajuns în fabrică
Fabrica Danone din București produce 1 milion de iaurturi pe zi, nu doar pentru piața din România, ci și pentru țările din jur.
Are nevoie deci de o cantitate însemnată de lapte, aproximativ 57 de milioane de litri anual.
Danone a încheiat parteneriate cu ferme românești, în principal din Muntenia, care asigură 96% din cantitatea de lapte.
În perioadele scurte când producția internă scade sezonier, restul de 4% este importat din Ungaria și Bulgaria.
Am vizitat și această fabrică. Condițiile de igienă de aici sunt draconice: pentru a pătrunde în halele de producție, am fost echipat ca pentru o intervenție chirurgicală.
Laptele sosit în cisterne este analizat riguros și dacă rezultatele sunt în ordine, trimis la pasteurizare.
După pasteurizare laptele este însămânțat cu fermenți care îl transformă în iaurt, sana șamd.
Paharele se fabrică dintr-o folie folie specială, sunt sterilizate, umplute cu iaurt, sigilate și apoi pleacă în camera de fermentare controlată și apoi la ambalare:
De pe linia de producție, iaurturile intră pe mâna robotului Vasilică, angajatul perfect, pentru că nu obosește și nu cere concediu.
Mai de parte, lăzile cu iaurturi ajung în depozitul frigoric, de unde sunt preluate de magazine.
Și o pagină de istorie: primele iaurturi sub marca Danone au fost produse acum aproape 100 de ani, în 1919, la Barcelona, cu fermenți lactici de la Institutul Pasteur.
În România, iaurturile Danone au fost fabricate începând din 1999.
Dacă vrei să vizitezi una dintre fermele partenere Danone, intră pe site-ul drumuliaurtului.ro (click).
Găsești un concurs cu premii.
Dacă te înscrii, ai șansa să câștigi una dintre cele 45 de excursii la fermă (pentru tine și încă trei tovarăși) sau una dintre cele 100 de genți termoizolante cu produse.
#drumuliaurtului