freelancing

de Iunieta Sandu

Sunt la o conferință. Mă întâlnesc cu foștii colegi și oamenii din industrie.
Prima întrebare pe care o primesc este „Ce faci, pe unde mai lucrezi?”. Mă simt brusc mai mică, pe badge-ul meu de conferință apare doar numele, fără o agenție puternică lângă. În gând răspund cu entuziasm “sunt freelancer”. În realitate mă emoționez, deschid ușor gura și spun repede “păi m-am decis să fiu freelancer”. Brusc nu mai reprezint un interes pentru partenerul de conversație și mă lasă baltă în mijlocul discuției.

Deja a trecut un an de la această întâmplare, între timp am aflat că freelancerii sunt considerați, de către unii, oameni care “nu își iau viața prea în serios”. În schimb, realitatea m-a făcut să înțeleg că toți cei care aleg să devină freelanceri sunt îndrăgostiți de libertate, pasionați de ceea ce fac și luptători. Și foarte sinceri. În freelancing nu poți și nu ai cum să trișezi. Nu îi poți spune șefului că ai lucrat astăzi, dar de fapt ai stat pe Facebook sau nu îi poți spune clientului că nu ești tu de vină, ci colegul.
Libertatea pe care ți-o oferă acest stil de viață nu se obține atât de ușor, sunt niște provocări care apar în fiecare zi și care, de cele mai multe ori, te pun la zid și te fac să te răzgândești.

1. Timpul liber

În cei șase ani de lucrat prin agenții de comunicare, m-am obișnuit cu un ritm intens, minimum nouă ore pe zi la birou și cel puțin trei proiecte desfășurate în același timp. Când am început să lucrez pe cont propriu, am observat că majoritatea task-urile nu îmi iau mai mult de cinci ore. Așa am rămas cu jumătate de zi liberă.  Plus că mai sunt și perioade cu zile fără prea multe taskuri sau chiar deloc.
La început am fost supărată. Mă simțeam goală. Parcă mi se luase acel ceva pe care îl făceam cel mai bine. Nu îmi puteam imagina că într-o zi normală mai poți avea și alte activități în afară de muncă. Nu știam că poți scrie pentru tine, te poți plimba sau poți să ieși cu prietenii la prânz. Însă, cu timpul am învățat să accept asta și chiar să mă bucur cât mai mult de timpul liber. Dacă ai parte de disciplină este ok să rămâi cu mai mult timp.

2. Salariul

În primele zile după ce am anunțat pe Facebook că sunt freelancer, mi-a scris un amic antreprenor și m-a invitat la o cafea. Principalul lui sfat a fost să-mi ofer un salariu. Bineînțeles că nu am știut la ce se referă.
Toți banii pe care i-am câștigat din proiecte, în primele șase luni, i-am cheltuit. Mi-am făcut abonamente la toate platformele online de care știam și la care nu avea acces în agenție, m-am înscris la cursuri și am călătorit. Când unul dintre cei mai mari clienți de-ai mei a întârziat plata peste patru luni, am intrat în colaps. Și uite așa am învățat prima lecție mai serioasă, aș numi-o educație financiară. Acum situația stă altfel: am un cont de economii, tabele cu sumele pe care mi le datorează clienții și am un salariu.

3. Singurătatea

În primele luni mi-a fost dor colegi. Mi-au lipsit cafelele cu ei, conversațiile personale, glumele din pauza de masă. Am înlocuit aceste mici plăceri cu alergatul în parc, jucatul cu pisica și ieșitul mai des la evenimente. Acum nu mi se mai pare atât de rău.

4. Clienții

În relație cu clienții trebuie să fii cinci persoane în una singură. În cazul meu, în fiecare zi sunt: client service, social media specialist, contabil, consultant PR și copywriter. La început mi s-a părut destul de greu să țin pasul. Acum, uitându-mă în urmă, pot spune că m-a ajutat enorm de mult și am dobândit noi abilități.
Chiar și așa sunt convinsă că mai am multe de învățat și că toate provocările prin care am trecut le întâlnesc și alți freelanceri.

NO.MAD Talks

De aceea, m-am gândit să organizez un eveniment lunar în care toți specialiștii care lucrează pe cont propriu să se întâlnească și să afle răspuns la întrebările lor. Evenimentul se numește NO.MAD Talks, iar în fiecare lună va aborda, pe rând, provocările freelancerilor, de la contabilitate, până la promovare, negociere, marketing și disciplină și va promova poveștile de succes ale tinerilor care reușesc cu brio să facă parte din această categorie plină de provocări.
Prima ediție a fost programată pe 7 iunie, la Dialogue Social Bar, și îi are invitați pe Simona și Alex de la lipa-lipa.ro împreună cu Alina și Florin de la aventurescu.ro.
Interesul pentru acest subiect s-a dovedit a fi mai mare decât aș fi crezut, așa că pentru data de 7 iunie toate locurile au fost ocupate. Însă, curând va fi anunțată ediția din luna iulie. Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://bit.ly/2IDUka2

Iunieta Sandu este freelancer specialist în comunicare cu șase ani experiență. În trecut a lucrat în agenții de PR, unde a organizat 100 de evenimente și a scris peste 200 de articole. În prezent scrie pe iunietasandu.ro despre provocările freelancerilor și povestește pe Facebook despre lucrurile care i se întâmplă zilnic.

1 Comment

  1. Urmărindu-l pe Dl. Kapra de ceva vreme am dat de acest articol interesant și, aflat în postura de freelancer de mai mult de 10 ani, cu peste zeci de mii de articole scrise în diferite publicații, în reviste de profil dar și în proiecte personale care implică toate activitățile (plus altele), menționate de Iunieta, pot spune că inițiativa ei este excelentă. E drept, ești văzut altfel când “activezi” pe cont propriu, dar avantajele sunt mult mai mari în acest caz decât într-unul care implică alte firme/companii. Ca firmă, daca apelezi la un freelancer (PFA) ai nenumărate avantaje de care sigur veți afla la evenimentul din iunie. Experiența și treaba bună realizată ar trebui să pună freelancerul în fața a orice, dar din păcate e tocmai invers. Sa ne auzim cu bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close