ipocriti

E amuzant să parcurgi statusurile de pe Facebook și postările de pe bloguri trecându-le prin detectorul Virtue Signalling.
(Și totodată terapeutic, economisești timp și te ocupi de lucruri care chiar merită.)

Definiție: virtue signalling este un comportament.
Poate fi descris drept încercarea de a le arăta celorlalți că ești o persoană bună, empatică, open mind, luptătoare pentru dreptate și adevăr șamd, exprimând opinii în care nu prea crezi sau pe subiecte care îți sunt indiferente.
Altfel spus, postezi pe Facebook sau pe blog din calcul, pentru a da bine în ochii celorlalți – de obicei pe subiecte la modă care înfierbântă opinia publică.
Te prezinți ca o ființă neprihănită care devine superioară prin condamnarea celorlalți, pentru că discursul hate e una dintre specializările „virtuoșilor”.

De pildă, poți să detești visceral și în secret romii, dar în situația unui scandal public cu victime țigani să îți pui un „je suis…” la poza de profil și să scrii statusuri și comentarii vehemente împotriva rasismului.

Nu are nicio importanță dacă o postare de tip Virtue Signalling are o finalitate practică – dacă rezolvă o problemă adică, important este să „combați” pentru prestigiul personal, pentru trafic și reach.
Avem și un termen – Slacktivism – pentru genul acesta de Virtue Signalling leneș, când ai dat un like sau un share și te împăunezi că ai salvat Pământul.

Interesant: psihologii au făcut ceva experimente și au constatat că și atunci când credem sincer într-o cauză și o susținem online, majoritatea dintre noi analizăm totuși, rapid, cum vom fi percepuți de către ceilalți și ajustăm discursul pentru a părea cât mai virtuoși.

Faceți, vă spun, experimentul acesta: treceți prin filtrul Virtue Signalling postările cele mai vehemente. Dacă par a se încadra în această specie, postați la rândul vostru un comentariu mai relaxat, dacă se poate mai glumeț (cu bun simț).
Veți avea certitudinea că e o postare „virtuoasă” când autorul va replica indignat.
Virtuoșii sunt gravi, nu ar zâmbi nici morți când  sunt atât de prinși cu salvarea civilizației, a patriei, a Terrei.
Cu un ochi însă – cum spuneam – stau pe trafic, reach și statutul de influencer.

Altfel, nici măcar nu e o specie total nouă.
Un clip de 59 de secunde cu un exemplu perfect de Virtue Signalling (cu sonor vă rog):

Cover foto: FT.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close