Casa Regală a României organizează mai nou, lună de lună, evenimente la Ateneu. Am putea mirosi un pic de disperare, așa.
Ultima sindrofie a avut loc aseară – 30 de ani de când Principesa Margareta a venit în România – corectați-mă dacă greșesc.
Desigur, nostalgicii, care își închipuie, candid, că dacă Principele/ofițerul Duda ajunge Rege Consort, România se va civiliza peste noapte și va fi ca UK, Norvegia sau Danemarca, sunt simpatici și benigni.
Nu despre ei e vorba, nu trebuie să râdem de visurile năstrușnice – și eu visez să am o cârciumă cu sarmale și cârnați în meniu.

Problema e că Principesa Margareta – elegantă, cultivată, cu rude interesante gen Prințul Charles – are nevoi mari și poate să ofere puțin.
Poate reprezenta România la evenimente regale din Europa (dar mai pe strapontină așa), poate participa la recepții ca invitat exotic, poate manageria ONG-uri (aud că sunt de succes) aflate sub patronajul personal. Dar cam atât.
Tragedia e că are nevoie de bani (mulți) și că surorile (s-ar putea ca și prințesa dovedită ca infractoare în SUA) își cer dreptul la moștenirea după Regele Mihai. (Parcă și Nicolas, juniorul, amușină la avere.)

Și chiar dacă Principesa Margareta poate oferi puțin, i se promite politicos sprijin.
Plus scuze pentru că bietul Rege Mihai a fost somat într-o vreme, pe bună dreptate, ca datornic de către ANAF.
E de bon ton să te dai cu monarhia, să bagi capul în poza/selfie-ul cu sânge albastru, și nu te costă nimic.

Nu că ar conta, dar nu mai iau în serios „Casa Regală a României” și „Familia Regală” de când Margareta s-a întreținut și fotografiat istoric cu un infractor, notoriu încă înainte de a fi încarcerat la Jilava.
Regele Mihai ne-a privit și i-a privit perplex, la vremea respectivă, din tabloul istoric:

casa regală a româniei

În fine, nu e un păcat să fii monarhist, dar e păcat să nu-ți pese că Peleșul, retrocedat Familiei Regale, se ruinează; de pildă terasa este susținută de proptele. Mergi, vezi cum arată și după aia mai discutăm despre monarhie și despre pădurile din patrimoniul Casei Regale tăiate în ultima vreme.
PS: Membrii Casei Regale care merită tot respectul și care au făcut lucruri extraordinare pentru România sunt doar doi: Carol I și Maria (plus, later edit, Ferdinand I, la cererea publicului cititor). Mihai I n-a avut vreme și noroc să dovedească ce poate.
PS 2: Fantoma lui Caragiale bântuie printre jurnaliștii români. A se citi această depeșă oficială, de un umor fin, bănuiesc că involuntar.

1 Comment

  1. Cel puţin în ceea ce priveşte castelul Peleş informaţiile sunt niţel inexacte, că nu cred că se vor părtinitoare. Castelul Peleş se află în folosinţa şi administrarea statului, deci cel care lasă să se degradeze este, în buna sa tradiţie, statul. Pentru a vedea ce a reuşit Casa Regală cu o proprietate care i-a fost restituită fără ca statul să-şi mai bage coada, vedeţi Castelul Săvârşin.

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/cele-trei-solutii-ale-statului-pentru-castelul-peles-845754

    https://www.europafm.ro/castelul-peles-e-pericol-de-degradare-nu-are-caldura-de-o-luna/

    http://www.ziare.com/cultura/patrimoniu/bunurile-de-patrimoniu-de-la-peles-risca-degradarea-guvernul-ridica-din-umeri-sa-repare-proprietarul-1505153

    Statul vrea, ca de obicei, să nu-şi asume nicio răspundere, o dă după cireş cu scenarii fanteziste dar nu face nicio ofertă concretă şi de fapt nu are nici bani, niciun plan şi nicio viziune. Singura vină a Casei Regale este că nu au denunţat de mult contractul de închiriere cu statul, dar atunci vor începe reportajele lacrimogene că poporul nu mai are acces – câţiva ani, până se restaurează, nota bene.
    Iar în 2010 Regele Mihai acceptase suma propusă de stat, dar şi-a băgat coada Curtea Constituţională şi totul a picat (o chestie formală).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close