Închide

Ce vrei să cauți?

ECOTIC oferă expertiză norvegiană pentru operarea noilor centre de colectare deșeuri cu aport voluntar

Asociația ECOTIC a implementat în acest an proiectul Steps for Urban Mining  care și-a propus transferul de know-how norvegian în operarea centrelor de colectare deșeuri cu aport voluntar (CAV). Inițiativa  vine în contextul în care infrastructura de colectare deșeuri va cunoaște o dezvoltare importantă în următorii ani, 585 de centre cu aport voluntar (CAV) urmând a fi construite până în 2026 prin intermediul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

ecotic

Finanțat prin EEA & Norway Grants, proiectul „Steps for Urban Mining”, în valoare de 130.000 euro,  a facilitat accesul angajaților companiilor de salubrizare contractate de autoritățile publice locale la o serie de activități menite să asigure expertiza necesară managementului acestor noi centre de colectare:

  • Webminarii pe tema Managementului deșeurilor municipale în Norvegia, unde au fost prezentate cele mai importante aspecte ale proiectului, cu participarea activă a consultanților norvegieni
  • Vizite de lucru la centrele de colectare din Norvegia. Cei 31 de reprezentanți ai unor salubrizatori locali din România au avut ocazia să vadă la fața locului experiența Norvegiei în ceea ce privește managementul deșeurilor. Vizitele au facilitat clarificarea modului de operare al acestor centre care sunt similare cu cele care vor fi construite în România, de tip CAV, și, totodată, au oferit încredere participanților că acest sistem integrat de colectare poate fi implementat cu succes și în România.

Pentru a promova bunele practici către cât mai multe autorități locale, precum și către alți operatori de salubritate,  ECOTIC a elaborat și un ghid cu recomandări pentru operarea CAV-urilor disponibil online pe www.ecotic.ro. Recomandările din ghid conțin toate aspectele ce țin de operarea unui centru de colectare: personal, acces, semnalizare, comunicare cu cetățenii, evidenta deșeurilor, zone speciale necesare în centrul perimetrului, și alte elemente de interes. Lansat la finalului lunii noiembrie, ghidul s-a bucurat de aprecierea mediului de business, dar și al autorităților.

Proiectul Steps for Urban Mining  vine în sprijinul dezvoltării infrastructurii de colectare deșeuri din România prin facilitarea transferului de know-how. ECOTIC își dorește să sprijine demersurile care implică dezvoltarea soluțiilor destinate colectării deșeurilor reciclabile, în mod special a celor electrice, de la populație.

„O populație care are, pe de-o parte, infrastructura de colectare la îndemână și este și informată are toate motivele să contribuie la colectarea selectivă a tuturor categoriilor de deșeuri și la recuperarea unor materiale în urma reciclării în vederea tranziției la economia circulară. Suntem bucuroși că noi, ca organizație care desfășurăm anual sute de campanii de informare si colectare, putem să ne bazam pe autoritățile locale în a organiza în continuare aceste campanii și a lucra împreuna pentru informarea corectă a populației.”, a declarat Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC

Aspectele activității proiectului și, implicit, vizitele făcute la centrele de colectare din Norvegia pot fi regăsite aici.

Proiectul Steps for Urban Mining, în valoare de 130.000 euro, este dezvoltat de ECOTIC în parteneriat cu InErgeo și finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA & Norway Grants. Scopul proiectul este de a facilita transferul de know-how norvegian în managementul deșeurilor municipale și în operarea centrelor municipale de colectare tip CAV

Articole populare Ultima luna

Adaugă comentariu