Închide

Ce vrei să cauți?

Posibila ta viața nu peste mulți ani. Ce tehnologii de monitorizare a sănătății vor apărea

Noile tehnologii medicale vor prelungi și mai mult durata de viață în țările dezvoltate, inclusiv în România, și, lucru important, o durată de viață cu un grad sănătate onorabil chiar și la vârste foarte înaintate.

Dimineața, pelicula fină, cu senzori integrați, gen tatuaj, pe care o ai lipită pe antebraț, îți va transmite pe telefon cum ai dormit. (Asta se întâmplă de pe acum, la nivel minimal, atunci când porți un smartwatch, dar în viitorul apropiat analiza somnului va fi mai precisă și mai detaliată.)
De pildă, senzorii vor stabili că numărul minutelor în care ai sforăit sau ai avut apnee este în curbă ascendentă. A trimis deja Sistemului datele tale spre prelucrare și primești curând o alertă cum că miercuri, la 12.35, vei intra în legătură online cu doctorul specializat în somnologie.
De altfel, Sistemul a stabilit deja cu precizie care este tratamentul de care ai nevoie. Dar, pentru că ai un abonament de sănătate premium, te bucuri de luxul acesta de a sta de vorbă câteva minute cu un medic în carne și oase. Acesta oricum nu se prea abate în terapie de la ce-i indică Sistemul, din rațiuni de evitare strictă a malpraxisului.

Pelicula îți monitorizează permanent și tensiunea arterială plus nivelul de oxigen din sânge, dar pentru siguranța pe care ți-o dau două surse, în fiecare dimineață vei sta nemișcat 15 secunde în fața oglinzii din baie care înregistrează de asemenea acești parametri pe baza capilarelor feței. (Tehnologia există deja, fiind pe drumul lansării comerciale.)
Mai departe, vasul WC are propriii senzori medicali integrați (și această soluție este pusă la punct experimental în prezent) capabili să analizeze rapid ce depui. Respectivele rezultate sunt trimise, instantaneu, și pe telefonul tău, dar și în Sistemul AI al clinicii de care aparții. Orice abatere suspectă de la parametrii fiziologici normali înseamnă o alertă și un tratament personalizat.

Vor fi aceste proceduri obositoare și generatoare de anxietate personală permanentă?
Nu e exclus. Scenariile de mai sus nu sunt deloc SF și au o mare probabilitate de a se generaliza și de a deveni banale, (cu condiția să dispui de banii necesari) în viitorul nu foarte îndepărtat, din câteva rațiuni evidente:
– în toate țările dezvoltate sistemele clasice de sănătate devin greu de susținut bugetar în actualul model de funcționare
– activează și apar în continuare o puzderie de startup-uri ai căror antreprenori visează să devină miliardari prin crearea de noi tehnologii medicale revoluționare –  și o parte vor reuși
– giganții tech speră și ei să-și taie o felie generoasă din veniturile aduse de medicina viitorului
– omul este prin definiție ipohondru și astfel de proceduri medicale digitale au gradul lor de fascinație care facilitează adoptarea.

Cei avantaje vei avea?
Detectarea unor disfuncții și maladii în stadiul incipient, înainte de a apărea simptomele, înseamnă o vindecare mai simplă, mai rapidă și mai confortabilă, la costuri mult mai mici decât dacă ar fi descoperite în stadiul avansat sau de boală cronică, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în prezent.
În plus, eroarea medicală și diagnosticul ambiguu vor deveni mult mai rare atunci când un Sistem AI antrenat cu sute de milioane de dosare medicale îți va prelucra informațiile din analize.
Vei avea posibilitatea să refuzi monitorizarea medicală permanentă? Mai mult ca sigur da, dar nu cred că îți vei permite să faci acest lucru decât silit de eventualele condiții de pauperitate.

Un studiu de caz relevant de medicină preventivă a viitorului
Cofondatorul și CEO Spotify, suedezul Daniel Ek, cu o avere estimată la 2,6 miliarde de euro, a lansat la începutul acestui an, la Stockholm, scanerul corporal Neko.
Este o cabină înțesată cu zeci de senzori care, în plus, face pacientului aproximativ 2000 de fotografii 2D, 3D, termo și full body, astfel că orice semn insesizabil de boală, inclusiv cancer, este detectat. Neko reprezintă visul imposibil dar devenit realitate al oricărei clinici.
monitorizare sanatate

Mai devreme decât te gândești
Viteza cu care noi dispozitive medicale apar pe piață e remarcabilă. Un exemplu: cu doar câțiva ani în urmă, copiii bolnavi de diabet auziseră de dispozitive implantabile simplu, discrete, care măsoară permanent glicemia și indică dozele corecte de insulină. La acea vreme, erau niște echipamente de vis, în condițiile în care un pacient cu diabet de tip 1 poate avea nevoie de un număr mare de înțepături în deget în fiecare zi pentru stabilirea nivelului de glucoză în sânge.
Astăzi, aceste echipamente pot fi comandate 24/7 pe internet, iar utilizatorul diabetic le poate implanta singur pe braț și conecta la telefon. Prețul? Suportabil dacă nu trăiești din salariul minim pe economie.

Tehnologia socială wellbeing
Multe persoane trecute de 50 de ani se plâng de monotonia vieții după ce copiii au crescut și au plecat la studii sau la casele lor. Muncești din greu cinci zile pe săptămână, seara adormi la film, iar în weekend faci curat și aprovizionezi frigiderul – se plâng aceste persoane.
Diverse aplicații ridică oamenii din acest segment de vârstă de pe canapea, le îmbunătățește sănătatea și starea psihică. O femeie în jur de 60 de ani povestea pe un forum că acum un an și jumătate a descărcat, la îndemnul fiului, manualul digital de alergare sub formă de serial podcast numit  „Couch to 5k”. Acum aleargă de cinci ori pe săptămână, se uită la videoclipuri despre jogging pe YouTube, își planifică traseele pe telefon, urmărește oameni pe Strava, iar prietenii și rudele îi dăruiesc de Crăciun cadouri legate de sport. Alt tonus, nu?
Aplicațiile coagulează totodată comunități de sportivi amatori – cum este Strava Art, ai cărei membri alergători sau bicicliști „desenează” animale și alte reprezentări virtuale prin GPS pe traseu.

Viitorul
Speranța de viață a crescut continuu în ultima sută de ani. E greu pentru tinerii de azi să înțeleagă că la începutul secolului trecut cei mai mulți trăiau, în medie, doar 30-40 de ani, în vreme ce în prezent speranța de viață în lume este de aproximativ 70 de ani.
Noile tehnologii medicale vor prelungi și mai mult durata de viață în țările dezvoltate, inclusiv în România, și, lucru important, o durată de viață cu un grad sănătate onorabil chiar și la vârste foarte înaintate.
Întrebarea care apare este dacă toți oamenii își vor dori o senectute foarte îndelungată, în condițiile în care, iată, în țări ca Japonia, Coreea și, mai nou, Italia, seniorii sunt înveseliți și monitorizați de roboți mai mult sau mai puțin umanoizi, capabili inclusiv de conversație.
E un aspect care va fi dezlegat mai târziu.
Nota optimistă a acestor vremuri este că tehnologia medicală face un salt nemaivăzut, în avantajul bunăstării noastre.

Text scris la invitația Rompetrol.

Adaugă comentariu