Închide

Ce vrei să cauți?

KLM îți trimite boarding pass-ul pe Facebook Messenger

KLM facebook Messenger 2
KLM facebook Messenger 2

Compania aeriană KLM a introdus opțiunea prin care pasagerii săi pot primi direct pe mesageria Facebook confirmarea rezervării, cartea de îmbarcare și verificarea status-ului zborurilor.
Astfel, KLM devine prima companie aeriană care își extinde serviciile prin intermediul Facebook Messenger, pe lângă e-mail sau sms.

Pasagerii care au întrebări pot contacta compania aeriană direct prin Messenger. 200 de agenți sunt disponibili 24 de ore din 24, în 13 limbi diferite, formând astfel cea mai mare echipă din lume dedicată social media.

Serviciul de Messenger va fi disponibil tuturor clienților care rezervă bilete prin intermediul KLM.com și care optează pentru a primi informații prin Messenger. KLM are peste 15 milioane de fani pe Facebook.

„ Anul trecut am activat butonul Messenger de pe pagina noastră de Facebook, care permite clienților să contacteze KLM direct prin mesageria privată. Numărul cazurilor a crescut cu 40%, ceea ce arată că pasagerii nostri apreciază această formă de comunicare”, spune Pieter Elbers, Președinte și CEO KLM.

Articole populare Ultima luna

Adaugă comentariu