Au fost invitați speciali ai ceremoniei de decernare a Oscarului, au dansat cu roboții de la Massachusetts Institute of Technology, au avut peste jumătate de milion de spectatori în ultimii ani.
Bucureștiul se pregătește pentru un spectacol de zile mari: Shadowland, povestea magică pusă în scenă de compania Pilobolus Dance Theater, una dintre cele mai premiate trupe de dans din lume.
Vor fi două reprezentații la Sala Palatului, pe 23 si 24 februarie 2014, organizate de Events.
Shadowland te lasă pur și simplu fără cuvinte. Dansatorii umbrelor au dat naștere unui cult în Germania. Showul lor atât de aplaudat este un amestec fascinant între Lanterna Magică și balet, pantomimă, acrobație, comedie, pop și poezie:
Biletele pentru Shadowland by Pilobolus sunt disponibile la preţurile de 125 ron (sectoarele F,G,H,I si loje), 150 ron (sectoarele B,C,D,E), 175 ron (sector A, cu exceptia primelor 6 rânduri) și VIP 200 ron (sector A, primele 6 randuri), în funcţie de distanţa faţă de scenă (schema salii pe eventim.ro). Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ros au prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești). Biletele pot fi achiziționate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.
Am pentru voi câte o invitație dublă pentru serile de 23 și 24 februarie, pe care le voi oferi în urma acestui concurs:
1. Postați la comentarii o poezie despre iarnă pe care ați citit-o cândva și care vă place în mod deosebit. Nu uitați să menționați autorul. Puteți posta poezia în întregime sau numai câteva versuri.
2. Termen limită: duminică seară (2 februarie), ora 20.00.
3. Îi voi alege pe cei doi câștigători (pe care îi voi anunța luni, 3 februarie, aici pe blog) în mod absolut subiectiv, în funcție de versurile care mi-au plăcut cel mai mult.
Succes!
UPDATE: Mi-au plăcut toate poeziile trimise, a fost interesant să-mi reamintesc unele dintre ele, vă mulțumesc. Cum mi-au plăcut toate, am tras până la urmă la sorți. Câștigători: Alina (cu Robert Frost) și Emil Călinescu. Veți primi un e-mail de la mine.
17 comentarii Adaugă comentariu
Stopping by Woods on a Snowy Evening
Robert Frost
Whose woods these are I think I know.
His house is in the village though;
He will not see me stopping here
To watch his woods fill up with snow.
My little horse must think it queer
To stop without a farmhouse near
Between the woods and frozen lake
The darkest evening of the year.
He gives his harness bells a shake
To ask if there is some mistake.
The only other sound’s the sweep
Of easy wind and downy flake.
The woods are lovely, dark and deep,
But I have promises to keep,
And miles to go before I sleep,
And miles to go before I sleep.
Victor, poezia de mai jos este cea mai frumoasa pentru mine, pentru ca imi aminteste de serile de Craciun cand ne strangeam in jurul bradului si spuneam poezii Mosului. Sper sa-ti trezeasca si tie amintiri placute.
In seara de Craciun (G. Cosbuc)
Afara ninge linistit,
In casa arde focul;
Iar noi pe langa mama stand,
Demult uitaram jocul.
E noapte, patul e facut,
Dar cine sa se culce?
Cand mama spune de Iisus
Cu glasul rar si dulce.
Cum s-a nascut Hristos in frig,
In ieslea cea saraca,
Cum boul peste el sufla
Caldura ca sa-i faca.
Cum au venit la ieslea lui
Pastorii de la stana
Si ingerii cantand din cer,
Cu flori de mar in mana.
Emilia Plugaru este o scriitoare basarabeanca pe care am descoperit-o recent. Poeziile doamnei sunt absolut minunate si se adreseaza in mod deosebit celor mici, dar pot fi savurate si de cei mari cu aceeasi placere.
Una dintre poeziile despre anotimpul alb care mi-a placut mult este:
„Iarna bate pe la usi” Emilia Plugaru
Am si blana si caciula
Insa, vai, nu am manusi.
Impleteste-mi, bunicuto,
Iarna bate pe la usi.
De o vrea sa ma salute,
Mana cum sa dau cu ea?
Tu doar stii ca mana iernii,
Toata,toata e de nea.
Sper sa va placa!
Multumesc si weekend fain!
Serghei Esenin – Ceata, vînt, zapada si tacere
Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.
Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.
Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.
Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.
Toti vom fi acolo… Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult…
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.
Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad…
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad.
Iarna (Ion Luca Caragiale)
Negreșit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.
Negreșit! Focul din soare
Nu-l plătește Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne și cărbuni mereu.
Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul înghețat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,
Tu, care-ți iubești făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Și-ai opri crivățul aspru
Să mai sufle pe pământ!
George Bacovia – Decembre
”Te uitã cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveste –
Mai spune s-aducã jãratec
Si focul s-aud cum trosneste.
Si mânã fotoliul spre sobã,
La horn sã ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
As vrea sã le-nvãt simfonia.
Mai spune s-aducã si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape, –
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ningã… zãpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Si toate din casã mi-s sfinte, –
Te uitã cum ninge decembre…
Nu râde… citeste nainte.
E ziuã si ce întuneric…
Mai spune s-aducã si lampa –
Te uitã, zãpada-i cât gardul,
Si-a prins promoroacã si clampa.
Eu nu mã mai duc azi acasã…
Potop e-napoi si nainte,
Te uitã cum ninge decembre…
Nu râde… citeste nainte.”
Tot din Ardeal, de la maestrul Paunescu.
Iarna in Ardeal
Am venit sa va spun adevarul brutal
Ca e pace in cer si e iarna-n Ardeal
Peste arborii ninsi, peste case cu horn
Dumnezeu a suflat o colinda in corn
Doar in negru si alb, intr-un vifor tacut
Urca turle intregi din trecut spre trecut
Si-un desen absolut da luminii fiori
Cand se lasa si el retusat de ninsori
R: Si legende se nasc si legende apun
Si-n biserici se fac pregatiri de Craciun
Si palinca ia foc intr-un dans ireal
Si e ger pe pamant si e iarna-n Ardeal
2. Pe podete de lemn trec batrani cu cojoc
Si scheletice maini ii ridica spre foc
Se aude un tren fluierand la semnal
Si e pace in cer si e iarna-n Ardeal
Si femeile spun catre cer alte rugi
Si copiii se-ntorc de la scoli de la Cluj
Si prin curti e prapad pentru fiece porc
Ca-n gatlej toporisti se ascut si se-ntorc.
Iar cantecul e aici, cu acorduri cu tot.
http://www.fanlafel.ro/muzica/folk/vasile-mardare/iarna-in-ardeal-cu-versuri-si-acorduri-v1674
NOAPTE DE IARNA de George Toparceanu
Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit…
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.
Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare –
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, –
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi…
*
Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit –
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit…
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.
Faţa lui se lămureşte, –
Pare-nduioşat acum…
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică… pomi în floare…
O fereastră luminată…
Streşini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altădată!
Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
„Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc…”
Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.
Nichita Stanescu – Peisaj de Iarna
O vreme de argint masiv
pe-alocuri innegrit de vreme,
tintat cu sori, metalic tiv,
la orizont scrasneste, geme
Copacii de argint, tacand,
din crengile de-argint, oprite,
nemailovind, nemaisunand
nici ore-ovale nici clipite
par, cum ii intalnesti, asa,
explozii impietrite, surde,
care-au tasnit spre cer candva,
din arhebuze si din durde
Dar eu bat campul iernii, greu
cu pasii de-argint ii sun argintul
O, fericit auzul meu!
Ecoul bate-n jur argintul
si-o clipa daca m-as opri
s-ar prabusi, de-argint, o clipa.
Si peste camp s-ar auzi
tintatul brau de-argint cum tipa!
Alba Iorna dunareana – Vasile Voiculescu
Alba iarna dunareana
Cu zapezi pana la brau
Culca-n sarica balana
Baraganele de grau.
Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni:
Mistuiti in adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fara vaduri
Isi asvarle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.
Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n somn nedeslusit
Isi descarca-n gol o arma
Chiotul inabusit.
Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a inchis
Tara fara de prihana
In omat ca intr-un vis.
Iar la guri de vai, pe laturi,
Intr-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-imparat.
Fulger alb, intreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul e atat de tare,
Ca ajunge veninos.
Si-n cumplita lor albete
Dorm adanci pustietati;
Pun troienii vami razlete
Intre mari singuratati.
Romaneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti…
Trece-un lup intr-o ureche
Pe gorgane de nameti.
Ana Blandiana – Iarna Stelele
Iarna stelele
Sunt atat de departe,
Ca nu poti sa le vezi
Prin singuratate.
Iarna marile
Sunt atat de straine,
Ca nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.
Iarna mortii
Sunt atat de reci,
Ca ingheata pamantul
Emisferei de veci.
Despre iarna tin minte o poezie in franceza. Am avut-o de invatat in clasa a VII-a, si tin minte ca am luat nota 10 pt cum am recitat-o. Acum, cand am vazut asta cu iarna, am cautat-o iarasi pe net (stiam autorul si titlul, si cateva versuri) si am regasit-o. SI m-am regasit si pe mine in vremea aia:
Poème de Jacques Prévert : Dans la nuit de l’hiver
Dans la nuit de l’hiver
galope un grand homme blanc
c’est un bonhomme de neige
avec une pipe en bois
un grand bonhomme de neige
poursuivi par le froid
il arrive au village
voyant de la lumière
le voilà rassuré.
Dans une petite maison
il entre sans frapper
et pour se réchauffer
s’assoit sur le poêle rouge,
et d’un coup disparait
ne laissant que sa pipe
au milieu d’une flaque d’eau
ne laissant que sa pipe
et puis son vieux chapeau.
Iarna pe uliţă de George Coșbuc
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Una dintre poeziile copilariei, printre putinele pe care le mai stiu pe de rost si din care imi vine in minte un vers de fiecare data cand ninge frumos si totul devine alb: „Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare..”
Iarna – Vasile Alecsandri
Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.
Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iara!
Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.
Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare
Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.
Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare
Straluceste si dizmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai…
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai…
Eu sunt omul de zapada
de Serban Larisa Mihaela
Eu sunt omul de zapada
Asezat in colt de strada,
Vantul si cu soarele
Mi-au topit picioarele.
Chiar daca-s mai mititel
Nu sunt suparat defel.
Fulgii cand incep sa cada
Se asterne iar zapada.
Toti copii vor veni,
Impreuna vor trudi,
Dintr-un bulgare mai mare
Imi vor face iar picioare.
Multumesc pentru sansa oferita, am trimis mail cu data aleasa si scanarea buletinului. Sper ca s-a primit si totul este in regula.
O zi buna iti doresc si multumesc inca o data 🙂
Multumesc, multumesc!
Imi place sa cistig prin tragere la sorti :), dar mai ales mi-a placut sa citesc poezii pe care nu le stiam!