Închide

Ce vrei să cauți?

Un pic de laser pentru dinții dumneavoastră

DENT ESTET
DENT ESTET

Am fost destul de mirat când după detartraj stomatologul mi-a sugerat să trec pentru control preventiv și pe la medicul parodontolog.
Nu am și n-am avut parodontoză, mi-am zis. Dar m-am dus.
În cabinet am constatat că medicul uman, adică doctor Anamaria Ghiurcă, de la DENT ESTET, are o asistentă software, care vorbește dintr-un laptop.
Știu ce vei întreba: dacă procedura doare. Nu, deloc. Un anestezic gel aplicat pe gingie e suficient pentru ca totul să fie confortabil.
Prima operațiune: doamna doctor a trecut o sondă, sub formă de ac, dar fără să fie ascuțit, pe la fiecare dinte. „One, one, four, two, missing, one” – rostea asistenta din laptop și a livrat apoi o fișă.
Echipamentul și softul, Sondă Florida pe numele lor, au misiunea să realizeze o parodontometrie, o măsurare obiectivă și automată a pungilor parodontale, altfel spus spațiile formate între dinte și gingie în care se acumulează depozite de bacterii, capabile să sintetizeze toxine şi acizi.
În timp, dintele cu un astfel de depozit poate deveni mobil. Tehnicile obișnuite de igienă – periajul, ața dentară și apa de gură – previn cu succes formarea, dar nu mai pot rezolva aceste depozite odată formate.
Dacă adâncimea unei pungi este mai mare de trei milimetri, e cazul ca medicul să intervină.
Surpriza a fost că Sonda Florida a descoperit că am doi dinți cu pungi parodontale de 4 milimetri, care mie altfel mi se păreau absolut sănătoși. Stomatologul le-a curățat cu un instrument și apoi ne-am pus cu toții ochelari de protecție pentru că în această etapă decontaminarea completă și eficientă o face un aparat cu laser.
Laserul asigură o iradiere eficientă a țesuturilor moi afectate și a depozitelor de tartru. În cazurile avansate de parodontoză, laserul elimină tratamente depășite ca intervenția bazată pe bisturiu și lungi perioade de înghițit antibiotice. (Despre laserul în tratamentele dentare s-ar putea să vă mai povestesc, mi se pare fascinant ce poate face tehnologia într-un domeniu care până acum 10-20 de ani producea frisoane pacienților.)

DENT ESTET
Dr. Anamaria Ghiurcă

Toate aceste manopere au durat cam o jumătate de oră.
Ce am mai aflat de la medicul DENT ESTET: problemele parodontale pot apărea încă din adolescență, dar sunt evident mai frecvente la persoanele mature. Simptome ca sângerarea gingiilor, sensibilitate sporită la rece/cald, gust neplăcut în gură, gingii inflamate (roșii, umflate), retracțiile gingivale ar trebui să ne trimită destul de repede la stomatolog, care poate rezolva problema. Altfel, evoluția afecțiunii înseamnă în timp pierderea dinților.
Și cum spuneam, tratamentul nu doare 😊
Detalii despre afecțiunile parodontale, aici.
_______________________________________
Acest text este scris la invitația DENT ESTET.

Adaugă comentariu