Închide

Ce vrei să cauți?

Au sosit în magazine noile căști Jabra Elite 3 și 2, cu un raport calitate/preț foarte bun

casti
casti

Cele mai reușite gadgeturi sunt cele cu un raport calitate/preț foarte bun, iar danezii de la Jabra au trimis și în magazinele noastre, de câteva zile, o nouă generație de căști care îndeplinesc această condiție, și spun asta după o utilizare intensă.

Inginerii Jabra m-au surprins la o recentă conferință de presă când au explicat că folosesc o bază de date cuprinzând scanările a 62.000 de urechi umane cu obiectivul de a găsi cea mai bună și minimalistă formă pentru căștile in-ear ale acestui brand.
Ce înseamnă cea mai bună formă? Una care să-i permită căștii să stea bine în ureche, să nu sară la mișcări bruște sau când mergem, să nu incomodeze și să izoleze fonic.

Eu am testat modelul Jabra Elite 3 și spun că sunt cele mai stabile căști pe care le-am purtat vreodată.
Câteva constatări în timpul testului:

Jabra Elite 3 sunt gândite pentru convorbiri handsfree prin tehnologia cu patru microfoane, ceea ce e important pentru lucrul la distanță. Te auzi clar cu interlocutorul și te aude și el asemenea. Asta, evident, în afară de funcția de bază, aceea de ascultat muzică și podcasturi, pe care Jabra Elite 3 o îndeplinește cu brio.

Suntem invitați să descărcăm aplicația mobilă Jabra Sound+. Aplicația ne permite să personalizăm căștile: să alegem ce tip sunet dorim (neutral, bass sau treble boost, smooth, energise, speech), să activăm găsirea unei căști rătăcite, să activăm Spotify sau Alexa/Google ca asistent voce. Spotify sau asistentul voce pornesc prin dublu click pe casca din stânga.

Vin cu codecul Qualcomm aptX HD pentru audio de înaltă definiție instalat.

Dacă înregistrezi căștile online, beneficiezi de garanție timp de doi ani.

Autonomia este generoasă, de 7 ore, sau un total de 28 de ore împreună cu carcasa de încărcare rapidă.

Funcționează și în modul mono: folosești o singură cască, iar pe cealaltă o poți lăsa la încărcat în carcasă.

Dacă vorbește cineva cu tine în timp ce asculți muzică, tehnologia inteligenta HearThrough folosește microfoanele încorporate pentru a prelua și reda în căști vocea persoanei respective, la o atingere a butonului căștii.casti

Au protecție impermeabilă clasificată IP55.
Concluzie: Jabra Elite 3 livrează un sunet bogat, de calitate, atât pentru apeluri cât și pentru muzică, vin cu un design îndelung și atent elaborat. Sunt proiectate și fabricate cu grijă deosebită pentru durabilitate și detaliu și cred că merită fiecare leu.
Le găsești în magazine la un preț în jur de 400 de lei.
Găsim de asemenea și varianta Jabra Elite 2, la prețul de 300 de lei. Se deosebesc de Elite 3 prin faptul că au două microfoane încorporate.
Din octombrie, sunt așteptate în magazine încă două modele din noua generație, Jabra Elite 7 Pro și Jabra Elite 7 Active.

Articole populare Ultima luna

Adaugă comentariu