Tag Archives programare

Salut, sunt Viorel şi, de trei ani, ajut copiii să câştige super puteri. Mai exact, îi ajut să înveţe să programeze, iar asta le da super puteri. Eu, împreună cu alţi mentori din toată ţară, ne întâlnim sâmbătă de sâmbătă cu cei mici, pentru a-i iniţia în lumea programării şi a electronicii. Atelierele noastre se numesc CoderDojo şi sunt contexte…

supercoders

Pentru prima dată în istoria omenirii, în ultimii 30-40 de ani, unele dintre mai mari averi și cele mai puternice companii au fost create de tineri abia ieșiți din adolescență, cu investiții extrem de reduse: Microsoft, Dell, Facebook, Google și multe altele. Pasiunea pentru tehnologie a existat din copilărie  și a dus la realizări extraordinare pentru civilizațe câțiva ani mai târziu. Știm,…

google

Google a anunțat astăzi organizarea concursului de programare Escape from /dev/null, care va avea loc la București, pe 25 octombrie, la Impact Hub (Str. Halelor, nr 5). Evenimentul se adresează programatorilor, studenți sau profesioniști, înscrierile fiind deschise la această adresă. Escape from /dev/null este o competiție de programare construită pe un model de joc online multi-player, având în spate o poveste science-fiction.…

„Ii admir pe cei care, dupa 24 de ore de marathon in programare, sunt fresh si se distreaza la un ping-pong.” – transmitea live Radu, sambata dupa-amiaza.

Peste 200 de tineri programatori s-au intrecut la sfarsitul saptamanii trecute in cadrul hackathon-ului Hackover.

Hackathon Hackover 1

Timp de 24 de ore non-stop (de vineri, 27 octombrie, dupa-amiza pana sambata, 28 octombrie), acest maraton de programare le-a oferit participantilor ocazia de a dezvolta aplicatii de Mobile, Cloud Computing, Web Dev si nu numai.

Nu ma dau in vand dupa clipurile publicitare romanesti pe care le consider, in majoritate, meschine, stupide si nememorabile.
Totusi, aseara am intors capul sa ma uit la o reclama care rula pe un televizor dintr-un loc public. Mi-a placut si o cred reusita:

Digi World

Reclama promoveaza noile canale de documentare Digi World si Digi Life ale RCS & RDS.

Later edit: clipul a aparut si pe YouTube:

Project managerului noilor canale este Bogdan Chirițoiu, cu ajutorul caruia, prin 1998, incercam sa creez chestii multimedia revolutionare pe la Acasa TV Zâmbet.

Care Bogdan ar putea sa-i convinga de managerii Digi TV sa:
1. Ofere posibilitatea de embed la clipurile de pe site
2. Aplice regulile transmedia, adica sa urce clipurile de promovare pe YouTube, Vimeo samd. (S-a rezolvat intre timp).

Clipul cu camila, undeva pe aici. Comunicatul mai jos:

In preajma Craciunului trecut, vreo 2000 de oameni au trecut pragul Foto Union (Cristian Sutu si Radu Badoiu) pentru a se poza in proiectul Portret de Familie.
Tot la Foto Union au mai fost, de-a lungul timpului,  Portret de Copil si Portret de Femeie.

Print

De sambata 1 septembrie, timp de o saptamana, in fiecare zi intre 10.00 si 18.00, parintii si bunicii sunt invitati cu copiii si nepotii pentru fotografii profesionale in cadrul unui nou proiect intitulat Portret de Scolar.

Stiu ca nu mai e posibil, dar totusi as vrea sa fiu si eu copil si sa-l am ca profesor pe seful Departamentului de cercetare in domeniul robotilor de la NASA, inginerul Adrian Stoica.
Toti roboții americani care au ajuns pe Marte si care vor ajunge in urmatorii ani au fost/vor fi programati de echipa sa.

Astazi, la lansarea de catre UPC a programului TechSchool.ro,  Adrian Stoica a povestit despre cat de serios a studiat fizica pe vremea cand era elev:

(scuze pentru calitatea filmarii)


Ar trebui ca tara asta sa fie plina de milionari din programare, insa ceva lipseste din ecuatie, nu stiu ce.
Banuiesc ca nu a fost vorba de aranjamente sau amabilitati fata de gazde, dar concursul international de programare Yahoo! Open Hack, desfasurat in week-end la Bucuresti, are drept castigatori numai echipe romanesti. Din juriul au facut parte doi dintre executivii Yahoo! -  Raymie Stata(CTO) si pe Todd Hay (seful Yahoo! Developer Network).

In timpul celor doua zile ale Yahoo! Open Hack, cei peste 350 de „hackeri” au baut 1090 de doze de Red Bull, 435 litri de Pepsi, 25 kg de cafea.

Yahoo! Open Hack Bucharest Romania

Proiectele castigatoare dintre cele aproximativ 60 inscrise in final spre jurizare:

12
Close